Vezi până când a fost prelungit contractul cu HSR!

hsrMunicipalitatea a prelungit pentru a treia oară contractul cu firma Hi Speed Recovery (HSR). Acesta a expirat în luna aprilie, însă, reprezentanţii Primăriei Botoşani au decis să încheie încă un act adiţional care prevedea o prelungire până la sfârşitul anului. Primarul Ovidiu Portariuc a precizat că în momentul în care va exista sursa financiară pentru achiziţionarea parcomatelor deţinute de HSR, atunci se va proceda la rezilierea contractului.

Atâta vreme cât nu există sursă financiară prevăzută, rezilierea acelui contract va însemna plata de despăgubiri. Ştiţi foarte bine cine mută banii dintr-o parte în alta: Consiliul Local. Se prelungeşte cred că până atunci când vor exista resurse financiare, sau până când CL va considera firesc şi normal să aloce banii. Ar fi nevoie de aproximativ 100.000 lei„, a declarat Portariuc.

El a adăugat că firma se va ocupa doar de administrarea parcomatelor, nu şi de ridicarea sau blocarea maşinilor.

like facebookVreau să vă spun că în spiritul acestui contract, pentru că noi am criticat acest contract, s-au oprit abuzurile. Aţi mai văzut maşini ridicate în Botoşani? Aţi mai văzut cetăţeni hărţuiţi şi plimbaţi dintr-o parte în alta?„, a mai spus Portariuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *