Statisticienii botoșăneni au sărbătorit 155 ani de existenţă. Oficialitățile premiate cu medalii aniversare!

statisticaDirecția județeană de Statistică Botoșani a sărbătorit, vineri, 155 de ani de existență în preajma oficialităților și  a angajaților, dar a foștilor salariați. Directorul executiv al DJS Botoșani, Valentin Popa a dat startul discursurilor aniversare punctând faptul că Statistica este la ora aceasta nu doar cea mai veche instuție din țară și chiar la nivel european.statistica aniversare

Au vorbit apoi subprefectul Gelu Țiganiuc, Viorel Alecsandru, președintele CECCAR Botoșani, șefu Inspectoratului pentru situații de urgență, Radu Anton.

Toți aceștia dar și șeful Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Botoșani, Mirel Rogalschi, prefectul Costică Macaleți, în absență, Doina Nacu, director al DJS Botoșani, șeful APM Botoșani, Eugen Mateciuc sau din partea patronatelor, șeful magazinului Praktiker, Laurențiu Coja au primit diplome și medalii aniversare pentru colaborarea cu statisticienii botoșăneni.

În urmă cu 155 ani, la data de 12 iulie 1859, Al. I. Cuza, promulgând Ordonanța Domnească nr 276, statua înființarea  statisticii oficiale în România. Astfel, a luat naștere instituția considerată în prezent principalul furnizor de informații privind starea economică și socială a țării, pe baza cărora s-au constituit proiectele importante de dezvoltare economică și socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *