Comerciantii care vand preparate din carne nu vor mai intra in noua hală de carne

Municipalitatea botoşăneană va scoate la licitatie la finele acestei luni cele 31 de boxe din noua hală de carne amenajată. In noua hală de carne sunt 32 de boxe insă numai 31 vor fi licitate urmand ca una din dintre acestea să fie destinată comercianţilor ocazionali. Primarul Cătălin Flutur a declarat că spatiile din noua hală de carne vor fi licitate de Urban Serv care administrează acest serviciu numai comercianţilor care vand carne de pasăre, pui şi carne de porc. Cei care comercializează preparate din carne vor fi mutaţi in hala de lactate, in spatiile care au rămas după amenajarea halei de peşte. "Vom amenaja puncte speciale pentru comercianţii care vand preparate din carne in hala de lactate, jumătate cat a rămas din hala de peşte. Sunt 14 boxe in hala de carne unde momentan se vand preparate din carne",a declarat primarul Cătălin Flutur. In noua hală de carne pentru care municipalitatea a investit circa 15 miliarde de lei vechi sunt 32 de boxe insă doar 31 vor fi licitate. In prezent, Urban Serbv are contract pentru inchirierea boxelor cu 36 de comercianţi care işi desfăşoară activitatea ceea ce inseamnă că nu toţi vor prinde loc in noua hala de carne. "Licitatia pe care o va organiza Urban Serv va spune care rămane şi care nu şi se va pleca de la aceleaşi preţuri. Acum sunt 36 de comercianţi care au contract cu Urban Serv care vor trebui să vină la licitatie pentru că doar 31 vor mai intra.Patru nu vor mai intra", a mai spus Flutur. Investitiile din noua hală de carne au fost necesare in conditiile in care pana acum inspectorii veterinari au dat de două ori ordinul de inchidere din cauza conditiilor improprii de desfăşurare a activitatii. Conditiile de desfăşurare a activitatii nu respectau cerintele europene in domeniu.