Conducerea Primăriei Botoşani şi-a actualizat declaraţiile de avere. Primarul câştigă mai puţin decât fosta soţie

ovidiu portariucExecutivul Primăriei Botoşani şi-a publicat declaraţiile de avere pe anul trecut. Primarul Ovidiu Portariuc nu a trecut nici o modificare substanţială în document, menţionând că are în proprietate un aparatemnet, de 68 metri pătraţi şi a obţinut 43.703 de lei din leafă.

Acesta mai menţionează şi veniturile fostei soţii, de care divorţat anul trecut, 48.815 lei, încasate de la o societate de recuperare, Eos Ksi, unde lucrează ca şef serviciu.

Edilul mai este asociat al firmelor Ecobiz One, Real Trade Mark, Optimus, Multiagra, Portas, Portas Com şi Portas Impex.

Viceprimarul Eugen Ţurcanu, ce este în funcţie de la sfârşitul lunii mai, are un apartament de 62 de metri pătraţi, o autoutilitară Renault, dar şi un credit, de 7.200 de euro, scandent în 2017. În 2013 a realizat venituri, de la Direcţia Servici Publice Sport şi Agrement, de 19.375 de lei, iar în calitate de consilier local 7.024 de lei. Soţia sa, de profesie psiholog, a câştigat 13.200 de lei.

Viceprimarul Cătălina Lupaşcu are în proprietate 3,33 de hecater în Vaslui, moştenite în 2008 şi mai deţine un apartament, de 85 metri pătraţi. Ca inspector general adjunct, funcţie deţinută până în luna august 2013, a obţinut 29.713 de lei, ca viceprimar a câştigat 12.644 de lei, iar din calitatea de consilier local a obţinut 4.987 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *