Laptop reclamat la Protecția Consumatorului la scurt timp după ce a fost achiziționat

ojpc siglaUn botoșănean a ajuns cu laptopul la Protecția Consumatorului după ce, la 4 luni de la achiziția lui acesta s-a stricat. Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Botoșani l-au direcționat pe reclamant către un service specializat în vederea efectuării unei expertize care să confirme faptul că aparatul poate beneficia în continuare de garanția oferită de agentul economic de la care a fost achiziționat.

Asta după ce, inițial, laptopul a fost dus la reprezentanța de unde a fost cumpărat și acolo i s-a spus cumpărătorului că laptopul ar prezenta urme de apă ceea ce îl scoate automat din termenul de garanție. Nemulțumit, botoșăneanul a reclamat firma la Protecția Consumatorului, comisarii sugerîndu-i acestuia trimiterea către un alt service specializat pentru o expertiză.

„L-a dus la service și acolo i s-a spus că ar fi urme de apă astfel că a fost scos din garanție. Dacă prezintă deficiențe din partea consumatorului, din punct de vedere legal se scoate din garanție. Persoana spune că nu deși are un copil, nu poți să știi ce s-a întâmplat când copilul era nesupravegheat. Mai are posibilitatea să trimitem laptopul la alt service să vadă dacă s-a vrut să se scape mai repede de problemă sau chiar există această problemă”, a declarat Mirel Rogalschi, șeful CJPC Botoșani.

One thought on “Laptop reclamat la Protecția Consumatorului la scurt timp după ce a fost achiziționat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *