Scoala de vara la Asociatia Arlechin

SCOALA DE VARA ARLECHIN - FOTOGRAFII, 1 IULIE 2014 (13 of 36)Şcoală în vacanţă?  Aceasta ar fi reacţia majorităţii. A venit vacanţa, trebuie să ne odihnim, să dormim târziu, să ne jucăm ( că suntem copii), să profităm de timpul liber cât se poate, pentru că îndată vine din nou şcoala cea obositoare şi stresantă.

Pentru mulţi părinţi însă, în vacanţă se nasc multe întrebări, aceleaşi: ce fac cu copiii, cum să le gestionez timpul, pentru că are importanţă cum se odihnesc, cât dorm, cum profită de timpul liber. Oferta este diversă în fiecare vacanţă, cursuri gratuite, cu plată, cu profesori, cu bone, grădiniţe, şi…de toate! Ce-şi doreşte copilul? Ce crede el că pierde sau câştigă în perioada vacanţei de vară? O săptămână sau două nu sunt greu de gestionat, însă când e vorba de două luni, se vede necesitatea unui management serios al timpului , mai ales că adulţii observă cu toţii că „ stă prea mult în faţa calculatorului”, „ s-a îngrăşat”, „ nu mai are prieteni”, „ uită tot ce a învăţat peste an la şcoală sau la grădiniţă”.

Societatea Cultural-Artistică *Arlechin* vine în sprijinul părinţilor cu o alternativă. Şcoala de vară *Arlechin *este un proiect ce are susţinerea Ministerului Tineretului şi Sportului şi se derulează în perioada 1 iulie – 31 august. Beneficiarii sunt toţi copiii care participă la cursuri şi aud despre acestea, beneficiarii direcţi, copii şi tineri cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani. *„ Deşi denumirea de şcoală poate să sperie ori să îndepărteze copiii, la Arlechin şcoala de vară este altfel. În cadrul unei organizaţii nonguvernamentale de tineret activităţile au un anumit specific: unii dintre participanţi sunt membri permanenţi ai asociaţiei Arlechin, cunosc specificul activităţilor, îi ştiu pe lectori, ştiu că se întâmplă lucruri frumoase. Deci vin cu toată încrederea.

Aici, copiii leagă prietenii, socializează, învaţă să lucreze în echipă, capătă încredere în ei. Nimeni nu-i judecă, nu se pun note, lumea e cu zâmbetul pe buze şi le este apreciată activitatea.” *(prof. Diana Damean, preşedinte Asociaţia Arlechin, responsabil de proiect). Anul acesta, elevii de liceu dispun de gratuitate la cursuri. Aceştia mai au încă timp două săptămâni să se înscrie, să opteze pentru cursuri şi să ceară detalii organizatorilor.

Programul include ateliere de lucru de la  8 a 12 pe diferite teme: literatură şi comunicare, matematică distractivă, limbi străine, ştiinţe ale naturii, dans, sport, desen, muzică, fotografie, şah. Activităţile se desfăşoară într-o atmosferă destinsă, diferită de cea a şcolii, prin joc, în aer liber şi includ drumeţii în împrejurimi, excursii tematice. Societatea Culturală Arlechin pune la dispoziţie 5 lectori şi spaţiile din incinta Casei Tineretului, Botoşani.

Proiectul se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Centrul Judeţean de Voluntariat Botoşani şi Colegiul Naţional *M. Eminescu*, Botoşani. Încheiată la sfârşitul lunii august,  Şcoala de vară Arlechin  va puncta cele mai frumoase momente la petrecerea de final de la Agafton, în tabăra Codrii de Aramă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *