Vacanțe la mare, la munte și în Italia pentru orfanii botoșăneni

dgaspc BotosaniMai mult de jumătate dintre copiii aflați acum în centrele de plasament vor beneficia, vara aceasta, de vacanțe pe litoral sau în străinătate. Unii au fost deja, alții se pregătesc să simtă bălăceala din valurile mării. Deja 45 de copii au fost în perioda 21-26 iunie la Costinești, iar acum, alți 30 se bucură de aceeași tabără organizată prin Direcția Județeană de Tabere.

Săptămâna viitoare, când colegii lor aflați acum pe litoral se vor întoarce, alți 50 de orfani vor pleca la Costinești. Dintre aceștia 25 sunt copii cu dizabilități pentru care o astfel de vacanță e un vis frumos. La munte vor pleca, vara aceasta, 20 copii în urma unui parteneriat încheiat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani și sanatoriu de la Bușteni.

Alți 8 copii vor avea parte de destinații unice tocmai în Italia, ei urmând a fi cazați la familii din țara peninsulară. Taberele  pentru copiii din orfelinate nu se opresc aici. În luna iulie, 20 de copii vor pleca în tabără la Sucevița și la Vama Veche, dar și la Costinești cu spriijinul Fundației Siera România.

Directorul adjunct al DGASPC Botoșani, Alexandru Colbu, a declarat că se face o selecție a copiilor care pleacă vara în tabăra. Ei trebuie să dovedească faptul că au rezultate deosebite la învățătură, iar în cazul copiilor cu dizabilități participarea lor se face pe baza certificatului de handicap, precum și a unui comportament corect în centru.

„Mai mult de jumătate dintre copiii aflați în sistemul rezidențial  vor beneficia de diferite tabere vara aceasta. Facem o selecție în funcție de situația școlară. În cazul copiilor cu dizabilități plecarea lor în tabără se face pe baza certificatului de handicap, dar bineînțeles și datorită unui comportament adecvat în centru”, a spus Alexandru Colbu, director adjunct al DGASPC Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *