Foto! Ziua Drapelului Naţional, marcată de oficialităţi şi câţiva zeci de botoşăneni

ziua drapeluluiAutorităţile locale au marcat, joi, Ziua Drapelului Naţional, în Piaţa Tricolorului. Cu acest prilej, a fost organizată o ceremonie de arborare a drapelului naţional şi o paradă militară. La eveniment au luat parte prefectul Costică Macaleţi, vicepreşedintele CJ, Cristian Achiţei, primarul Ovidiu Portariuc, parlamentari şi numeroşi directori de instituţii publice.

De asemenea, în Piaţa Tricolorului s-au aflat şi câţiva zeci de oameni simpli, veniţi să vadă în special parada militară, pe care, de altfel, au şi aplaudat-o.

Sărbătorim astăzi Ziua Drapelului nostru. Tricolorul românesc împlineşte astăzi peste 180 de ani de când este martor al momentelor cruciale prin care a trecut acest popor. Am  împărţit împreună pacea, războaiele, revoluţiile, dar şi cele mai înălţătoare victorii. (…) Ca prefect al judeţului Botoşani, am ţinut cu sfinţenie ca Drapelul naţional să fie afişat cu respect şi consideraţie în toate locaţiile unde legea impune acest lucru. La sediile instituţiilor publice, în clasele elevilor botoşăneni, în zonele centrale ale localităţilor, alături de drapelul Uniunii Europene, marea familie din care facem parte. Tricolorul şi stema României trebuie să fie prezente la fiecare pas al nostru, ca elemente de identitate, să arătăm astfel că suntem mândri de noi şi de România„, a spus prefectul Macaleţi.

like facebookLa rândul său, primarul Ovidiu Portariuc a menţionat că stindardul naţional, aminteşte de momentele de glorie ale istoriei patriei.

Astăzi, 26 iunie ne-am adunat în Piaţa Tricolorului pentru a aduce cinstire drapelului naţional, simbol cu valoare naţional-identitară, a cărui  menire a fost aceea de a cultiva sentimentul de apartenenţă şi fidelitate faţă  de statul în care ne-am născut.  (…) Trăim timpuri dificile, în care naţiunile lumii se confruntă cu mari  probleme, de la cele politice la cele de mediu. Supravieţuirea naţiunilor, menţinerea sau creşterea rolului lor în lume, este legată de solidaritatea şi unitatea acestora, în faţa încercărilor la care au fost sau vor fi supuse. Cel  mai important simbol al puterii şi forţei unei naţiuni îl reprezintă stindardul  naţional. Statele Unite ale Americii, Germania, Franţa, sunt exemple în ce priveşte respectul faţă de acesta. Noi nu putem face altfel, nu putem să ne abatem de la pioşenia cu care înaintaşii noştri au privit, mângâiat şi apărat tricolorul, care este şi va rămâne singurul liant care ne ţine uniţi. Să-l cinstim şi să-i urăm să ne poarte acum şi în viitor bucuriile, împlinirile, dorinţa de pace şi colaborare cu toate naţiunile lumii şi mândria de a fi români„, a spus Portariuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *