Poliţistul de frontieră acuzat de divulgarea de informaţii secrete, arestat preventiv

imagini DIICOT mascatiPoliţistul de frontieră care făcea parte din gruparea infracţională specializată în trafic de ţigări la frontiera cu Ucraina a fost arestat preventiv. Agentul Gabriel Ionuţ Aruştei, de 34 de ani, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, el fiind acuzat de comitere a infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat,  contrabandă, în forma continuată și complexă, şi divulgarea de informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, în formă continuată și complexă.

În acelaşi dosar a fost arestat preventiv şi Gheorghe Bărboi, de 46 de ani, acuzat de constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă.

like facebook Cei doi făceau parte dintr-o grupare specializată în traficul de ţigări din Ucraina. Sub supravegherea poliţistului de frontieră, membrii grupării, cetăţeni români şi ucraineni, au introdus în ţară importante cantităţi de ţigări de provenienţă ucraineană, peste frontiera de stat a României, prin zona localităţilor Dersca, Hilişeu-Crişan şi Oroftiana.

 

După ce ţigările erau preluate de la cetăţenii ucraineni implicaţi, acestea erau transportate pe teritoriul României, depozitate temporar la domiciliile membrilor grupării sau în alte locaţii prestabilite, ulterior fiind distribuite pe „piaţa neagră”. Întreaga activitate infracţională era conspirată, riguros planificată, având un caracter de continuitate şi o structură bine organizată, fiecare introducere/preluare de ţigări desfăşurându-se prin metode şi mijloace stabilite anterior de membrii grupării, reţeaua infracţională obţinând astfel importante beneficii financiare, în dauna bugetului de stat.

Miercuri, procurorii DIICOT au făcut 11 percheziţii la domiciliile membrilor grupării, ridicând o armă, bani, dar şi ţigări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *