Chiar dacă au sau nu bani, botoşănenii de la nouă puncte termice din municipiul Botoşani trebuie să se orienteze spre o altă soluţie de incălzire decit cea centralizată. Aceasta pentru că firma de consultanţă bucureşteană care a lucrat la actualizarea strategiei de termoficare a stabilit zonele unitare de incălzire, iar acestea au fost aprobate de Consiliul Local.
In funcţie de numărul de clienţi rămaşi branşaţi la reţeaua de termoficare a municipiului, şi deci de eficienţa unor lucrări de investiţii şi de profitabilitatea furnizării agentului termic, s-au stabilit 36 de zone ce vor rămine să fie alimentate de Termica, in timp ce alte 9 vor fi scoase din aria de activitate a societăţii.
Reprezentanţii firmei Global Energy Services au explicat consilierilor că au luat in calcul pragul de 30% de apartamente rămase branşate la Termica, sub care, susţin aceştia, investiţia şi furnizarea nu rentează. Cele nouă zone scoase din aria de investiţii corespund cu tot atitea puncte termice, denumite Piaţă, Stejari I, Armonia, Stejari II, Palat, BIG, Viilor, Calea Naţională şi Eminescu I, unde au rămas branşaţi intre 14 şi 24% dintre foştii clienţi. Pentru că in şedinţa CL nu au fost prezentate efectiv blocurile ai căror locatari vor fi afectaţi, vom reveni cu precizarea localizării acestor imobile.
In respectivele blocuri societatea nu va mai face niciun fel de investiţie, iar in termen relativ scurt va sista şi furnizarea.
Demersuri pentru debranşări gratuite
Conform precizărilor făcute de primarul Cătălin Flutur zonele unitare vor trebui să funcţioneze efectiv de la 1 ianuarie 2009, insă reprezentanţii Termica sunt mai optimişti. "Vom da căldură in iarna 2008 şi probabil vom da şi in iarna 2009, insă botoşănenii in cauză vor trebui să ia in calcul debranşarea. Inregistrăm pierderi mari din cauza furnizării in acele zone", a explicat Ion Diaconu, directorul general de la Termica.
Cei circa 3.000 de botoşăneni ar putea beneficia totuşi de scutirea costurilor de debranşare, Consiliul de Administraţie al societăţii urmind să analizeze la sfirşitul acestei săptămini o astfel de măsură. Aceasta pentru că noua procedură de debranşare prevede o serie de documente care costă circa 1.000 de lei.
Restricţii pentru cei care vor să renunţe la Termica
Zonele unitare vor aduce restricţii şi pentru botoşănenii aflaţi in zonele cu termoficare centralizată exclusivă şi care vor dori să se debranşeze, acesta fiind şi motivul pentru care consilierii liberali au votat impotriva strategiei de alimentare cu energie termică. "Este o a doua piedică la debranşare, după procedura greoaie deja stabilită", a acuzat consilierul Cristian Ostafie. "In acest caz, votaţi impotriva a două legi date de guvern. Această zonare este impusă prin legi şi ar fi trebuit făcută mai devreme. Dacă se făcea in urmă cu 10 ani, acum sistemele de termoficare ar fi funcţionat mult mai bine", a fost reacţia primarului de Botoşani.
Autorităţile au rămas să stabilească soluţiile pentru botoşănenii rămaşi izolaţi in imobile in care restul locatarilor şi-au montat centrale proprii.
Aprobarea strategiei, care include şi costurile de reabilitare, aproximate la 30 de milioane de Euro, este necesară pentru accesarea fondurilor necesare investiţiilor in sistem, atit pe reţele cit şi in sursă.