Preşedintele CJ Botoşani, Mihai Ţabuleac critică acţiunea demarată de Guvernul Romaniei privind distribuirea ajutoarelor acordate persoanelor nevoiaşe din judeţ de la Uniuena Europeană. Tabuleac a declarat că este vorba depsre o acţiune electorală in conditiile in care distribuirea pachetelor se va face de către reprezentanţii APIA chiar in apropierea alegerilor parlamentare. Iniţial distribuirea pachetelor cu alimente pentru săraci trebuia făcută de către reprezentanţii societăţii civile. Actiunea se face printr-un program demarat incă de anul trecut care nu a mai continuat. Uniunea Europeană va impărţi la nivel naţional 40.000 de tone de produse alimentare in valoare
de 24 de milioane de euro. Acestea vor fi impărţite la pensionarii
agricultori şi asistaţii sociali. Valoarea unui pachet ajunge la 16
euro ceea ce inseamnă 55 de lei şi cuprinde zahăr şi făină albă de
grau. Mihai Ţabuleac care este şi primvicepreşedinte PD-L, a declarat
că acţiunea este una pur electorală in aceste condiţii.
"Acţiunea este programată să inceapă peste o lună şi să se finalizeze
in noiembrie. Probabil că cineva işi imaginează că distribuţia se va
face exact de stafful de campanie al candidatilor PNL pentru alegerile
parlamentare din această toamnă. Acest ajutor al Uniunii Europene se
deturnează şi se transformă intr-o mită electorală", a declarat Mihai Ţabuleac, preşedintele CJ Botoşani.
A?