Fostul preşedinte al CJ, Constantin Conţac, acuzat că a semnat contracte fără să aibă bani in buget

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Constantin Conţac, este acuzat că a licitat şi contractat mai multe lucrări de modernizare a unor drumuri judeţene deşi nu avea asigurată finanţare in buget. Este vorba despre trei din drumurile judeţene respectiv, DJ 292 Broscăuţi-Corlăteni, DJ 291 George Enescu-Ibăneşti şi DJ 282 Hăneşti-Vlăsineşti pentru care preşedintele CJ, Mihai Ţabuleac, a iniţiat un proiect de hotărare pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rulment al judeţului in vederea continuării lucrărilor castigate de Codin Dorohoi şi ADRP Iaşi. Proiectul acesta a fost iniţiat la solicitarea Direcţiei de Achiziţii şi Licitaţii Publice care printr-o adresă inaintată Executivului a cerut suplimentarea bugetului propriu al institutiei cu 7 milioane de lei pentru acoperirea totală a lucrărilor licitate şi contractate pentru cele trei drumuri judeţene. "Directia de Specialitate a propus acest proiect nevoită fiind de faptul că aceste obiective au fost deja decise de fosta conducere. Culmea este că domnul Conţac care a fost preşedintele CJ Botoşani are tupeul să critice acum in condiţiile in care dansul a savarşit o infractiune licitand şi semanand un contract pentru obiective pentru care nu avea finanţare asigurată prin bugetul propriu. Noi n-am făcut altceva decat să incercăm să gestionăm situaţia necorespunzătoare şi să incercăm să intrăm in legalitate", a declarat Mihai Ţabuleac, preşedintele CJ Botoşani. Ţabuleac consideră că fostul preşedinte CJ Botoşani a incălcat cu bună stiinţă legea 273 din 2006 privind finanţele publice locale angajand sume din buget mai mari decat cele existente. In condiţiile in care proiectul propus pentru suplimentarea bugetului propriu din fondul de rulment va trece in şedinţa de Consiliul Judeţean, lucrările de modernizare a celor trei drumuri vor trebui finalizate pana la sfarştiul anului pentru că altfel banii se pierd. Tabuleac a cerut Direcţiei Juridice din cadrul Consiluiului Judeţean să analizeze situaţia urmand ca in urma acestei analize să se ia o decizie. "Noi căutăm soluţii să revenim la normalitate, luăm bani de la alte capitole şi el işi permite să vină cu critici. Voi sesiza organele competente in funcţie de punctul de vedere al Directiei de Specialitate pentru că in opinia mea s-a săvarşit o infracţiune", a mai spus Ţabuleac.