Ateliere de creație la Muzeul de Etnografie

Afiș ateliere 1 iunieMuzeul de Etnografie  Botoșani, în parteneriat cu Asociația Buzzmedia  și Centrul Europe Direct Botoșani, organizează atelierele de creație cu denumirea ”Oamenii din spatele lucrurilor”, ce se vor desfășura în perioada 30 mai – 1 iunie 2014.

„Dorim să redescoperim și să promovăm valoarea și frumusețea artei  populare tradiționale,  să arătăm tinerilor posibile modele de urmat, să le dezvoltăm gustul și sensibilitatea artistică, toate acestea în cadrul mai multor ateliere: împletituri din sfoară, confecționare de păpuși și decorațiuni din pănuși, miniaturi din lemn, iconografie (pictură de icoane pe sticlă). Ne propunem să punem față în față, pe de o parte, copiii dornici să deprindă abilități de confecționare a diferitor accesorii sau jucării, din materiale aflate la îndemâna oricui, iar de cealaltă parte, artiștii care au dedicat timp, pasiune și talent pentru practicarea unor asemenea meșteșuguri”, se arata intr-un comunicat de presa emis de conducerea Muzeului de Etnografie.

Mâini mici vor fi purtate cu răbdare și iscusință de alte mâini mai mari pe drumul creării propriilor arte facte; micii meșteri vor deveni ei înșiși ”oamenii din spatele lucrurilor”, la Muzeul de Etnografie, din Bulevardul M. Eminescu, nr. 50, în zilele de vineri, 30 mai, orele 15.00- 17.00, sâmbătă, 31 mai, orele 15.00-17.00 și duminică, 1 iunie, orele 10.00-12.00.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *