Cătălin Flutur : Noi ne-am propus un scor mai mare şi am vrut să fim partidul de dreapta cu cel mai bun rezultat

Catalin Flutur la sediul PDL- BotosaniDemocrat liberalii nu s-au declarat mulţumiţi de scorul obţinut la alegeri, după primele estimări. Cătălin Flutur, preşedintele organizaţiei PDL a menţionat că şi-ar fi dorit un scor mai mare, astfel încât partidul său să fie pe primul loc din cele cu doctrină de dreapta. Acesta a făcut apel la o uniune a dreptei la alegreile din toamnă pentru a putea învinge stânga.

like facebook„Noi ne-am propus un scor mai mare şi am vrut să fim partidul de dreapta cu cel mai bun rezultat. Mă simt obligat să le mulumesc tuturor care au votat partidul nostru şi ştiu că au făcut-o cu toată convingerea. Noi nu am cărat oameni la vot, nu i-am ameninţat, au fost doar cei care şi-au dorit să ne voteze pe noi. După exit poll-uri avem un scor care, din punctul meu de vedere, nu ştiu dacă reflectă chiar realitatea din conştiinţa românilor. Mi-aş dori ca Botoşaniul său fie în scorul partidului şi cel din urmă să fie mai mare. Am mai avut exit poll-uri care îi dădeau pe alţii câştigători şi s-a dovedit că nu a fost aşa. Constat că este mai mult decât imperios ca dreapta să se cuaguleze, într-o formă sau alta, pentru alegerile din toamnă. Probabil adunând nişte voturi de pe dreapta, putem să concurăm şi să batem stânga”, a spus Cătălin Flutur.

Rezultatele exit poll-urilor clasau PDL sub PNL cu o diferenţă de până la 4 procente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *