Liderul PD-L Botoşani, Cătălin Flutur: Adversarii noştri politici vor avea surprize mari indiferent de impărţeala pe care au făcut-o

Delimitarea judetului privind colegiile uninominale aprobată miercuri de comisia de cod electoral a nemulţumit membrii PD-L insă ei spun că nu vor contesta hotărarea de guvern care va fi publicată. Preşedintele PD-L Botoşani Cătălin Flutur a declarat vineri intr-o conferinţă de presă că adversarii politici care au propus varianta adoptată de comisia de cod electoral vor avea surprize mari din partea partidului condus de la centru de Emil Boc. Flutur a ţinut să precizeze că liberalii au urmărit, prin delimitarea propusă către comisia de cod electoral, să obţină colegiile acolo unde au primari aleşi luna trecută, insa aceasta nu le dă, in opinia liderului democrat-liberal, certitudinea că vor caştiga la alegerile generale. "Eu cred că sunt nişte calcule false ale adversarilor politici crezand că unde au scos un primar vor scoate şi un parlamentar. La alegerile locale oamenii au votat omul şi mai puţin partidul", a declarat Cătălin Flutur, liderul PD-L Botoşani. Flutur susţine că partidul pe care il conduce la Botoşani s-a declarat convins că PD-L va castiga chiar acolo unde liberalii şi social-democraţii au un fief important. Flutur susţine că pentru alegerile din toamnă se bazează pe o echipă tanară şi competentă cu care va castiga. "Unde cred ei că au un fief important le transmit că vor avea surprize deosebite vizand votul cetăţenilor. Ii asigur pe adversarii nostri politici că indiferent de impărţeala pe care au făcut-o vor avea surprize mari cu noi", a mai spus Flutur.