Peste 1.100 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră supraveghează desfășurarea alegerilor

doua persoane cabina de vot alegeriPeste 1.170 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenați, la data de 25 mai a.c., în județul Botoşani, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru protecția celor 420 de secţii de votare,  pe timpul alegerilor pentru Parlamentul European.

Pentru asigurarea unui proces electoral corect şi echidistant, la nivelul judeţului Botoşani, pe timpul desfăşurării alegerilor membrilor din România pentru Parlamentul European, vor fi angrenaţi peste 600 de poliţişti, 220 de polițiști de frontieră, 190 de jandarmi şi 150 de pompieri.

Peste 740  de angajați M.A.I. vor asigura protecția celor 420 de secţii de votare, amplasate în 347 locuri.

like facebookAlţi 121 de poliţişti și 61 de jandarmi, în perioada desfăşurării procesului electoral, se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.

De asemenea, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, la nivelul județului, vor acţiona, conform competenţelor, 100 de poliţişti, constituiţi în 19 echipe operative

Totodată, a fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 150 angajați M.A.I., care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, dacă situaţia operativă va impune acest lucru.

Astfel, în total, peste 1.170 de angajați M.A.I. vor fi angrenaţi în misiuni, duminică, 25 mai 2014, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral.

Precizăm faptul că, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoşani se află încarcerați 12 arestați preventiv, dintre care 11 cu drept de vot, care și-au exprimat dorința de a-și exercita dreptul de a vota.

De asemenea, la nivelul județului sunt 9 arestați la domiciliu, dintre care 4 au solicitat să voteze prin intermediul urnei speciale.

Pentru promovarea mesajului Campaniei de Informare a Ministerului Afacerilor Interne, „Votează legal”, la I.P.J. Botoşani au fost primite 400 de afişe, ce au fost postate în spaţiile cu vizibilitate mare.

Acestea vor putea fi consultate şi în ziua alegerilor, la toate secţiile de votare din judeţul Botoşani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *