PSD: Botoșănenii uniți împotriva discriminării românilor

psd siglaPeste 20.000 de semnături pentru Petiția „România merită mai mult”, inițiată de PSD Botoșani împotriva discriminării românilor în Europa. Campania continuă!

PSD Botoșani a anunțat că a depășit pragul de 20.000 de semnături strânse de la botoșăneni pentru susținerea Petiției “România merită mai mult”, pentru combaterea discriminării românilor în Europa. Președintele organizației, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat că acțiunea de strângere de semnături va continua până la sfârșitul acestei luni și că va fi susținută în Parlamentul European de către viitorii eurodeputați PSD.

like facebook„Este impresionantă susținerea pe care am primit-o din partea botoșănenilor. Petiția „România merită mai mult” e prima acțiune de o asemenea amploare, în care un număr mare de persoane reacționează împotriva unor acte de discriminare pe criterii naționale, la nivelul statelor din Uniunea Europeană. Sunt mândru că sunt botoșănean și sper ca această acțiune să ne dea încredere tuturor românilor să stăm cu fruntea sus în Europa, fără să ne mai fie teamă să spunem că suntem români”, a declarat Andrei Dolineaschi, care, în calitate de prim semnatar al petiției, îi va reprezenta la Bruxelles pe toți cei care au susținut acest demers împotriva discriminării românilor în Europa.
Românii vor să fie respectați în Europa

Prin petiția anti-discriminare „România merită mai mult”, semnatarii cer respect pentru românii din Europa, tratament egal pentru aceștia din partea autorităților și respectarea drepturilor și libertăților din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Cei care au semnat petiția solicită Comisiei Europene să declanșeze anchete preliminare cu privire la numeroasele discriminări publice la care au fost supuși românii, precum și identificarea unor mecanisme care să sancționeze tratamentul discriminatoriu manifestat de autoritățile din alte state ale Uniunii împotriva cetățenilor români.

PSD Botoșani îi cheamă la vot pe semnatarii petiției

Președintele PSD Botoșani a făcut un apel la toți semnatarii petiției să vină duminică la vot să voteze pentru a trimite în Parlamentul European reprezentanți care să ducă această acțiune până la capăt și să susțină petiția în fața Comisiei Europene și în plenul Parlamentului.

”E momentul ca toți trimișii noștri în Parlamentul European să reprezinte interesele românilor, nu ale altora. Această petiție este un semnal serios din partea botoșănenilor împotriva unor europarlamentari precum Monica Macovei, Elena Băsescu, Cristian Preda sau alții ca ei, care au prezentat România în fața străinilor ca o țară de hoți și de neaveniți. Eu știu că, dimpotrivă, sunt mulți români harnici și cinstiți care sunt cu mult peste majoritatea nemților, francezilor, englezilor sau italienilor”, a subliniat Dolineaschi.

Tricolorul în casele botoșănenilor

În cadrul acțiunii de strângere de semnături, toți botoșănenii care și-au manifestat sprijinul față de demersul PSD au primit o broșură cu textul petiției care va ajunge la Bruxelles. Broșura a fost însoțită de un autocolant cu tricolorul sub care stă scris sloganul „România merită mai mult”. În municipiul Botoșani și pe tot cuprinsul județului semnatarii petiției au afișat autocolantul, inclusiv pe propriile automobile sau pe ușa locuinței.

Cei care doresc să semneze petiția și să primească autocolantul cu tricolorul se pot adresa la sediul PSD din municipiul Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *