Ovidiu Portariuc: Ambii viceprimari au obiective politice clare, sabotarea activităţii la nivel de municipiu

ovidiu portariuc botosaniPrimarul municipiului Botoşani a criticat atitudinea celor doi viceprimari, reprezentanţi ai partidelor de opoziţie, menţionând că nu fac alceva decât să saboteze activitatea instituţiei pe care o reprezintă.

Ovidiu Portariuc a explicat că de jumătate de an încearcă să poarte un dialog direct şi deschis cu viceprimarul Cătălina Lupaşcu, însă nu reuşeşte, iar soluţia este dialogul cu cetăţenii prin intermediul căruia oamenii să înţeleagă ceea ce se întâmplă.

like facebook„Vreau să discut cu cetăţenii să îi fac să înţeleagă ceea ce se întâmplă. Oamenii au început să înţeleagă şi mă bucură lucrul acesta. Şi vom merge înainte, nu putem acum, la mijlocul drumului, să renunţăm la nişte obiective pe care le-am asumat în 2012 şi pentru asta ne-au votat oamenii. Colegii noşti, care între timp şi-au stabilit alte priorităţi politice, vor deconta în alegeri toate aceste lucruri. Încerc de foarte mult să discut cu Doamna Lupaşcu, de jumătate de an. Eu încerc în continuare, trecând peste toate aceste atacuri. Este vorba de o poziţie politică, ambii viceprimari au obiective politice, care sunt clare, sabotarea activitpăţii la nivel de municipiu şi crearea unei atmosfere în care să nu putem lucra liniştiţi să ne îndeplinim proiectele”, a afirmat Ovidiu Portariuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *