Membrii PMP Botoșani au lansat lampioane pentru Europa

lampioane lansare de PMP Botosani de Ziua EuropeiMembrii PMP Botoșani au organizat o lansare de lampioane cu ocazia Zilei Europei. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Poligonului ACR  sub sloganul: „pe 9 mai am ridicat lampioane la cer, pe 25 mai, ridicăm România la nivel european prin votul acordat PMP!”

like facebookAu fost lansate un număr de 27 de lampioane, reprezentând cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

lampioane lansare de PMP Botosani de Ziua Europei1„M-am alăturat inițiativei colegilor mei în această zi importantă pentru fiecare dintre noi, românii. Este prilejul de a reaminti ce înseamnă pentru noi toți Uniunea Europeană, mai ales în contextul în care Ziua Europei, pe care o marcăm astăzi (n.r. vineri), se derulează sub semnul unor ameninţări fără precedent în raport cu care Uniunea Europeană, ca formă de solidarizare a statelor şi naţiunilor europene, trebuie să ia atitudine într-un demers comun de conservare a păcii şi de asigurare a prosperităţii, a menţionat Mihai Ţâbuleac, președinte al PMP Botoşani, prezent la eveniment.

Acesta a mai adaugat că ziua de 9 Mai are o semnificație puternică pentru români întrucât se împlinesc 137 de ani de la proclamarea independenței României, dar este și ziua în care sărbătorim sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Sursa: Comunicat de presă PMP Botoşani

 

3 thoughts on “Membrii PMP Botoșani au lansat lampioane pentru Europa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *