Botoşaniul are reprezentant în finala Eurovision 2014

Ovi si Paula SelingBotoşăneanul Ovi s-a calificat, alături de Paula Seling, în finala Eurovision de la Copenhaga. Ovi Cernăuţeanu şi Paula Seling au trecut de semifinala de joi seară, după ce au interpretat piesa „Miracle”.

România, Elveția, Slovenia, Polonia, Norvegia, Grecia, Malta, Belarus, Finlanda, Austria sunt cele zece țări participante în a doua semifinală ale căror reprezentanți vor cânta în finala Eurovision de pe 10 mai de la Copenhaga. Acestora li se alătură alți 10 finaliști, ce s-au calificat în această etapă în urma primei semifinale ce a avut loc pe 6 mai.

„Paula si Ovi au cantat exceptional. Speram ca juriul a acordat note mari pentru prestatia Romaniei aseara. Asteptam astazi la ora 15.00, la repetitia de dinainte de semifinala, inca niste retusuri, inca niste lucruri care nu au fost la parametrii pe care ii doream. Insa spectacolul incepe sa arate asa cum am sperat”, a declarat in aceasta dimineata Liana Stanciu, seful delegatiei Romaniei la Eurovision.

În finală vor cânta reprezentanții Rusiei, Ucrainei, Islandei, Muntenegrului, Ungariei, Armeniei, Azerbaidjanului, statului San Marino, Suediei, Olandei, României, Elveției, Sloveniei, Poloniei, Norvegiei, Greciei, Maltei, Belarus, Finlandei, Austriei și țările calificate automat în finală, Danemarca (gazda de anul acesta), Italia, Germania, Marea Britanie, Spania și Germania (cunoscute ca Marele 5 — grupul celor mai mari finanțatori ai evenimentului).

Paula Seling și Ovi sunt la a doua participare Eurovision, după ce s-au clasat pe locul al treilea, în 2010, cu „Playing with Fire”.

Toate piesele din a doua semifinala Eurovision 2014 pot fi ascultate accesand link-urile:

1 – Malta – Firelight – Coming home
2 – 
Israel – Mei Feingold – Same heart
3 – 
Norvegia – Carl Espen – Silent storm
4 – 
Georgia – Mariko Ebralidze and The Shin – Three minutest to earth 
5 – 
Polonia – Donatan and Cleo – My slowianie 
6 – 
Austria – Conchita Wurst – Rise like a Phoenix
7 – 
Lituania – Vilija Matainait – Attention 
8 – 
Finlanda – Softengine – Something better 
9 – 
Irlanda – Can-linn feat. Kasey Smith – Heartbeat 
10 – 
Belarus – TEO – Cheesecake 
11 – 
FYR Macedonia – Tijana Dapevi – To the sky
12 – 
Elvetia – Sebalter – Hunter of stars 
13 – 
Grecia – Freaky Fortune feat. Riskykidd – Rise up 
14 – 
Slovenia – Tinkara Kova – Spet (Round and round) 
15 – 
Romania – Paula Seling & Ovi – Miracle

One thought on “Botoşaniul are reprezentant în finala Eurovision 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *