Spitalul Judeţean, obligat să acorde tichete de masă. Printre beneficiari, foşti şi actuali directori

spitalul judetean mavromati botosaniMai mulţi angajaţi ai Spitalului Judeţean Mavromati au câştigat un proces împotriva Spitalului Judeţean Mavromati privind acordarea tichetelor de masă. Judecătorii Tribunalului Botoşani au admis, marţi, acţiunea formulată de sindicatul Sanitas şi au obligat unitatea să acorde contravaloarea a 20 de tichete de masă lunar pentru perioada 1 aprilie 2013- 31 decembrie 2013.

Judecătorii au stabilit aceste drepturi pentru 64 de salariaţi printre care şi fostul director Gheorghe Damian şi directorul medical Ioan Asaftei. Instanţa a mai stabilit ca sumele să fie actualizate în raport de indicii de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective. Fiecare angat are dreptul lunar la 20 de tichete de masă în valoare de 9 lei fiecare.

În cursul anului trecut, sindicaliştii au organizat mai multe proteste pe tema acordării tichetelor de masă, însă au primit doar pentru câteva luni, conducerea, chiar şi când Gheorghe Damian era director, invocând lipsa fondurilor.

like facebookLiderul sindicatului Sanitas, Octavian Dumitru, a precizat că acţiuni în instanţă s-au făcut în numele a 1.100 de salariaţi cât reprezintă membrii de sindicat. Acţiunea admisă miercuri face parte dintr-un set de 18 dosare care au acelaşi obiect, însă creându-se un precedent ar fi normal ca toţi angajaţii ce au acţiuni deschise să primească aceleaşi drepturi.  Un calcul estimativ arată că, în cazul în care toţi angajaţii vor câştiga, spitalul a trebui să plătească tichete în valoare de peste 1,6 milioane de lei.

” Judecătorii au analizat corect toate probele depuse. Unitatea era obligată să acorde tichete de masă. Acest lucru este prevăzut în legislaţie, în Contractul Colectiv de Muncă, iar spitalul avea prevăzut în buget. Conducerea susţinea pe tot parcursul anului trecut că nu sunt fonduri, deşi recunoştea dreptul. Nu se poate totuşi ca salariaţii să fie lăsaţi pe ultimul loc. Plata datoriilor către terţi se făcea înainte de salarii”, a declarat Octavian Dumitru.

One thought on “Spitalul Judeţean, obligat să acorde tichete de masă. Printre beneficiari, foşti şi actuali directori

  1. Damian si Asaftei sunt cumva membrii de sindicat?
    Astia trebuiau primii pedepsiti, deoarece fac parte din comitetul director deci din conducere! Numai la Spitalul Judetean e posibil asa ceva. Pentru Damian totul e posibil cand e vorba de avantaj. De, este unchiul lui Turcanu si fura impreuna. totul e mascat! NU?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *