Istorie! Casa fostului Partiarh Teoctist, deschisă oficial la Tocileni

Casa Memoriala a Patriarhului Teoctist  din Tocileni- Stauceni- BotosaniMoment istoric, duminică după-amiază, la Tocileni- Stăuceni. Înalt Prea Sfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, alături de prefectul Costică Macaleţi şi de primarul comunei Stăuceni, Cozmin Epuraş, au tăiat panglica inaugurală a Casei Memoriale „Teoctist Arăpaşu” din centrul satului.

Apoi, ÎPS Teofan, dar şi aproape 20 de preoţi, au oficiat o slujbă religioasă la care au luat parte, în pofida ploii puternice, peste 500 de oameni din sat, dar şi din alte localităţi.

like facebook„Este un moment frumos. Slavă Domnului că a avut loc! Sufletul Patriarhului Teoctist cu certitudine, acolo în Împărăţia Cerurilor, este mulţumit pentru aceasta, pentru că s-a zidit casa părinţilor săi, s-a rezidit fântâna, iazul, pătulul cu ştiuleţi de porumb şi toate cele care au fost copilăria Patriarhului Teoctist. Dumnezeu să-l odihnească!„, a declarat mitropolitul Teofan.

casa teoctist 056„Pentru istoria comunei este un eveniment deosebit, pentru că acest muzeu este pentru noi o mare mândrie. Chiar dacă vremea nu ne-a ajutat,  nu-i problemă. Ploaia aduce belşug”, a spus primarul Cozmin Epuraş.

După sfinţirea casei, a bustului Patriarhului Teoctist şi a fântânii, oamenii au fost invitaţi la o porţie de sarmale. Apoi, sute de oameni au vizitat casa fostului patriarh din perioada 1986- 2007.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *