Un șofer a urcat băut la volan, a lovit o mașină, iar apoi a sărit la bătaie

politie rutieraUn tânăr de 20 ani, aflat sub influenţa alcoolului, a urcat la volan și, după ce a condus un autoturism pe DE 58, în oraşul Flămânzi, a lovit o mașină, iar apoi a sărit la bătaie la șoferul mașinii pe care a acroșat-o.

Potrivit Poliției, în momentul în care a încercat să parcheze autovehiculul în apropierea unui bar, tânăprul băut a acroșat lateral o altă maşină, condusă de un tânăr de 24 ani, din satul Cerbu, comuna Copălău, judeţul Botoşani.

În urma evenimentului, între conducătorii auto, a izbucnit un conflict, aceştia lovindu-se reciproc.

Conflictul a fost aplanat de intervenţia poliţiştilor care s-au deplasat la faţa locului; de asemenea, tânărul de 20 de ani, implicat în producerea accidentului,  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, conducătorului auto i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

like facebook Totodată, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul condus de acesta i-a fost încredințat de către un alt tânăr, de 19 ani, din oraşul Flămânzi, cei doi consumând împreună băuturi alcoolice, înainte de a se deplasa cu autovehiculul pe drumurile publice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că se află sub influența alcoolului şi  lovire sau alte violențe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *