Botoşăneanul Ovi Cernăuţeanu şi-a luat casă de 150.000 de euro cu o zi înainte să plece la Eurovision

oviBotoşăneanul Ovi Cernăuţeanu şi-a luat casă de 150.000 de euro cu o zi înainte să plece la Eurovision. Solistul şi familia sa au stat trei ani cu chirie în România, însă luni au devenit proprietarii unei vile de 150.000 € în Corbeanca.

Paula şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision, şi-au făcut bagajele şi au decolat spre Danemarca, ţara gazdă a competiţiei. Reporterii Click! l-au vizitat pe Ovi acasă, cu doar câteva ore înainte de a pleca spre aeroport.

Agitaţie, bagaje, pregătiri, toate contra cronometru. Aceasta era atmosfera din casa lui Ovidiu Cernăuţeanu (39 de ani) ieri dimineaţă, pe la ora 11.00. Mai avea la dispoziţie doar trei ore şi trebuia să plece spre aeroport, însă situaţia era sub control.

„Emoţii am avut în 2010. În 2014 nu mai am, mergem cu steagul sus şi cu încredere maximă. Suntem printre favoriţi şi avem şanse foarte mari. Sperăm la mai bine de locul 3 din 2010. Nu vrem doar să bifăm o revenire în concurs. Ar fi frumos să venim acasă cu trofeul”, ne-a spus Ovi în timp ce-şi împacheta lucrurile personale. Solistul este încrezător că acesta va fi un an bun pentru el, mai ales că în plan personal toate îi merg strună.

Soţia lui şi-a deschis o afacere, iar luni au semnat actele pentru un nou cămin, semn că traiul în România le prieşte de minune.

Până azi, familia lui Ovi a stat cu chirie tot în Paradisul Verde din Corbeanca. Noua casă arată ca aceasta din imagine

casaPentru că, dacă nu ştiaţi, soţia lui Ovi, Kitty, şi cei doi copii ai lor, Martin şi Philip, sunt de origine norvegiană şi au venit în România în 2011.

„Se pare că toate s-au aşezat pe un făgaş normal. Ieri (n.r. – luni) chiar am făcut pasul cel mare – ne-am şi cumpărat o casă aici, în Paradisul Verde din Corbeanca. În aceasta încă stăm cu chirie. Văzând că lucrurile încep să funcţioneze, am zis că nu mai are rost să plătim chirie. Ne-am luat o casă frumoasă, nou-nouţă, de cărămidă, mai nordică aşa, ca stil, minimalist înăuntru”, a declarat Ovi pentru Click! Casa l-a costat aproximativ 150.000 €. Şi soţia lui şi-a făcut un rost aici.like facebook

Pentru că i-ar fi greu să se angajeze, Kitty şi-a lansat propria afacere. Turism dentar! A văzut că la noi serviciile stomatologice sunt ieftine şi de bună calitate, astfel că i-a venit ideea să aducă aici norvegieni. Pe lângă vacanţă, străinii ar împuşca doi iepuri dintr-un foc şi şi-ar rezolva, pe bani puţini, şi problemele stomatologice. Chiar dacă nu ştie încă româna, îi place mult aici.

Sursa: Click

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *