Liberalii somează PSD-ul să demonteze bannerele fără autorizaţie de pe spaţiile publice

afise psd europarlamentareAvând în vedere că pe drumurile naționale, județene și comunale de pe raza județului Botoșani au fost instalate bannere electorale cu însemnele Partidului Social Democrat, solicităm conducerii partidului să prezinte public autorizațiile în baza cărora s-a aprobat montarea acestora.

În cazul în care conducerea PSD Botoșani nu poate face dovada existenței acestor autorizații, cerem sistarea montării materialelor de acest tip până la intrarea în legalitate. De asemenea, facem apel la instituțiile statului cu autoritate în domeniu, inclusiv la  Inspecția de Stat în Construcții Botoșani să ia măsurile legale pentru nerespectarea legislației in vigoare.

Totodata, solicitam conducerii PSD să înceteze să manipuleze electoratul, prin transmiterea mesajului fals, precum că “USL trăiește”, mesaj ce apare pe fiecare material electoral al partidului.

PNL Botoșani promovează o campanie electorală decentă și bazată pe fapte concrete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *