Crestin ortodocsii sarbatoresc astazi Rusaliile

Duminica, crestinii ortodocsi vor sarbatori Pogorarea Sfantului Duh, Rusaliile sau Cinzecimea, una dintre cele mai importante sarbatori ale Ortodoxiei. Totodata, duminica este si Ziua intemeierii Bisericii Crestine. In cea de-a opta duminica dupa Sfintele Sarbatori Pascale, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Pogorarea Sfantului Duh, Rusaliile sau Cinzecimea, praznic care cade la 50 de zile dupa Inviere si la 10 zile dupa Inaltarea Domnului. Este una dintre cele mai scumpe sarbatori ale Ortodoxiei, nu numai prin faptul ca atunci s-a intemeiat Biserica Crestina, ci si prin pomenirea mortilor din sambata precedenta, cea a mosilor de vara, de care se leaga atatea stravechi si frumoase datini romanesti. Pogorarea Sfantului Duh fusese proorocita cu sute de ani inainte de venirea Mantuitorului in lume, in seara Cinei celei de Taina.

Fagaduinta s-a implinit la 50 de zile dupa Paste, cand Sfantul Duh-Mangaietorul s-a pogorat peste Sfintii Apostoli, in chip de limbi de foc, dandu-le darul glosolaliei, adica al vorbirii in limbi. Cel dintai semn al pogorarii darurilor cerului asupra Apostolilor a fost acela al grairii in limbi, multimea evreilor – venita la Ierusalim pentru sarbatoarea Cinzecimii – mirandu-se cand i-au auzit vorbind fiecaruia pe limba sa. Nedumerirea lor a fost risipita de Sfantul Pavel, cel mai in varsta dintre Apostoli, care a rostit o cuvantare, vorbind despre Iisus celor ce nu auzisera inca de Domnul, potrivit Bisericii Ortodoxe Romane. In urma acestei cuvantari s-au convertit la credinta crestina si s-au botezat cam 3.000 de suflete care, adaugandu-se Ucenicilor si celor dintai urmatori ai lui Hristos, au alcatuit prima Biserica crestina la Ierusalim, numita si Maica tuturor Bisericilor. De aceea, Duminica Pogorarii Sfantului Duh este socotita Ziua intemeierii Bisericii vazute, sau mai bine zis a botezului ei direct cu Sfantul Duh, revarsat de sus sub forma limbilor de foc. Duminica, in biserici sunt impartite ramuri verzi de nuc sau tei, care amintesc de limbile de foc coborate odinioara peste Apostoli.