Politistii au intensificat controalele inaintea sarbatorilor de Pasti: Sapte cazuri de evaziune fiscala descoperite

razie politie (2)Poliţiştii botoşăneni continuă acțiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, premergător Sărbătorilor de Paşti. În perioada 06-08 aprilie, polițiștii au constatat peste 45 de infracţiuni şi au aplicat peste 620 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 150.000 lei.

Reamintim faptul că în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic, în toată ţara se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Astfel, în perioada 6 – 8 aprilie, peste 140 de poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au acţionat în medie, zilnic, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale.

like facebook

Au fost verificaţi 518 agenţi economici şi 1.867 mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 48 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 28 de persoane. Şapte dintre infracţiuni privesc fapte de evaziune fiscală.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 624 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 152.030 lei. 107 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, în timp ce 137 dintre sancţiunile aplicate sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Poliţiştii rutieri au constatat şi aplicat 339 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 41 de sancţiuni aplicate sunt prevăzute de alte acte normative.

 

Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare totală de 42.066 lei, constând în alcool şi produse de alcool, carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte.

 La data de 7 aprilie, a fost identificată în trafic, pe DE 58, în localitatea Flămânzi, judeţul Botoşani, o autoutilitară înmatriculată în judeţul Iaşi, condusă de un bărbat din comuna Prisacani, judeţul Iaşi, care transporta şapte bovine.

De asemenea, pe 8 aprilie , poliţiştii au depistat în trafic, pe DJ 208 C, în localitatea Orăşeni-Deal, comuna Curteşti, judeţul Botoşani, o autoutilitară înmatriculată în judeţul suceava, condusă de un bărbat din localitatea Caşvana, județul Suceava, care transporta şase bovine. Conducătorii auto nu deţineau documente sanitar veterinare pentru animalele transportate.

Totodată, s-a constatat că o parte dintre animalele transportate nu erau crotaliate, potrivit normelor legale în domeniu. În ambele cauze continuă verificările de către o echipe mixte, formate din poliţişti şi reprezentanţi ai D.S.V. Botoşani.

Faţă de fiecare dintre conducătorii auto a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în cuantum de 1.000 lei,

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *