Poliţiştii rutieri s-au întâlnit cu copii de la Grădiniţa 24

pol rutiera si isj 011Sub egida campaniei ,,Şcoala Altfel, – Să ştii mai multe, Să fii mai bun!” poliţiştii se vor întâlni, în perioada 7-11 aprilie, cu copiii şi adolescenţii din unităţile de învăţământ botoşănene.

Poliţiştii vor desfăşura acţiuni pe diverse domenii de prevenire şi informare, precum: educaţia şi siguranţa rutieră, violenţa şcolară, absenteism, abandon şcolar, siguranţa pe internet, efectele consumului de droguri sau răspunderea penală în cazul minorilor.

like facebook

Temele de prevenire şi informare vor fi adaptate celor patru cicluri de învăţământ, respectiv preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.

pol rutiera si isj 009

Astfel, marti, 8 aprilie, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani s-au întâlnit cu peste 60 de copii de vârstă preşcolară ce urmează cursurile Grădiniţei nr.24 „Voinicelul” din municipiu, scopul acţiunii fiind de a reduce victimizarea copiilor prin accidente rutiere.

Poliţiştii le-au prezentat celor mici „ABC” – ul normelor rutiere pe care trebuie să le urmeze atunci când se deplasează pe stradă, ca pietoni, cât şi

comportamentul pe care trebuie să-l adopte atunci când sunt pasageri în autoturisme sau mijloace de transport în comun.

pol rutiera si isj 014

La finalul întâlnirii, copiii nu au ezitat să le adreseze poliţiştilor întrebări despre cum ar trebui să se comporte ca pietoni, în diverse situaţii sau despre locurile în care au voie să se joace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *