Mihaela Mihai, şefa DNA Suceava: Scopul meu este eficientizarea luptei împotriva corupţiei în judeţele Suceava şi Botoşani

Mihaela Mihai, prim procuror Parchetul de pe linga Tribunalul Botosani
Mihaela Mihai

Mihaela Mihai a preluat oficial, începând de miercuri, funcţia de şef al Direcţiei  Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava. Numită cu delegare pentru o perioadă de 6 luni, Mihaela Mihai are 37 de ani şi vine de la Botoşani, din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunal.„Prioritate vor avea dosarele aflate în lucru, care trebuie soluţionate cât mai urgent, iar anchetele în derulare vor beneficia de o atenţie sporită. Vom încerca să valorificăm cât mai eficient toate sesizările venite de la diferite structuri ale statului, dar şi alte informaţii pe linie de corupţie. Scopul meu este eficientizarea luptei împotriva corupţiei în ambele judeţe, Suceava şi Botoşani”, a declarat noul şef al DNA Suceava.

like facebook

Chiar dacă o aşteaptă un volum imens de muncă, Mihaela Mihai este convinsă că va reuşi să facă faţă şi să confirme aşteptările celor care i-au acordat încredere.

Una din temele de lucru pentru zilele următoare este formarea unei noi echipe, şi asta pentru că toţi procurorii care au lucrat în ultimii ani la structura DNA Suceava, cel puţin pe linie de urmărire judiciară, au optat pentru alte Parchete. Astfel, Constantin Cristian Martin, fost şef al DNA Suceava până pe data de 1 martie, s-a transferat la Parchetul Curţii de Apel Suceava, în timp ce Marius Surdu a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava de la începutul acestei luni. La acelaşi Parchet va pleca şi Ionel Toma, revenirea sa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava urmând să se producă pe data de 14 aprilie.

Pentru că schema de personal pe linie de procurori va rămâne cu un loc vacant în urma acestor plecări, Mihaela Mihai a precizat că a discutat deja cu câteva persoane din rândul cărora se va alege al doilea procuror de urmărire judiciară.

„Îmi place acest tip de muncă, care presupune anchete, şi voi munci cot la cot cu colegul procuror care va veni aici. Pentru mine nu va fi nici o problemă deoarece sunt familiarizată cu ceea ce înseamnă dosarele de corupţie. Trebuie să spun că va exista şi o evaluare a lucrătorilor de poliţie judiciară pentru a vedea dacă trebuie reînnoit ceva. Sunt convinsă că vom închega în cel mai scurt timp o echipă competentă şi cât mai sudată”, a declarat Mihaela Mihai.

Noul şef al DNA Suceava a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în 1999, iar mai apoi, între 2001 şi 2003, a urmat cursurile Institutului Naţional de Magistratură.

Ulterior a lucrat ca procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, a avut o experienţă de un an ca magistrat la Judecătoria Botoşani, iar în 2008 a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, specializându-se pe linia investigării infracţiunilor de corupţie, Din iulie 2012 a devenit prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, funcţie pe care a deţinut-o până la numirea în funcţia de şef al DNA Suceava.
Sursa: Monitorul de Suceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *