Portariuc despre consilierii locali: Ei ar vrea ca primarul să-i lase în pace ca să-şi facă ei afacerile cum pot mai bine

florin ghiorghita si ovidiu portariucPrimarul municipiului Botoşani aşteaptă reacţia Instituţiei Prefectului privind legalitatea unei hotărâri aprobate în şedinţa de Consiliu Local de vineri. Este vorba de Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului municipiului Botoşani, care a fost modificat prin amendamentele depuse de viceprimarul liberal Cătălina Lupaşcu, pentru a nu-i mai da posibilitatea primarului să delege atribuţii după bunul plac viceprimarilor. Deşi primarul a cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi, preşedintele de şedinţă, Florin Ghiorghiţă, nu a dat curs cererii acestuia.

like facebook

Bineînţeles că aşteptăm să vedem dacă proiectul va primi aviz de legalitate din partea prefectului. Din punctul meu de vedere, proiectul nu îndeplineşte condiţiile legale. Este în contradicţie cu Legea administraţiei publice. Proiectul a fost prezentat într-o anumită formă, iar ulterior a fost transformat de consilieri. Ca de obicei, Alianţa PNL-PDl îşi produce efectele,  şi a fost răstălmăcit şi pregătit. Nu e posibil ca, consilierii să facă ce vor. Ei ar vrea ca primarul să-i lase în pace ca să-şi facă ei afacerile cum pot mai bine. Consilierii îşi doresc un primar izolat, care să nu mai intre şi să mai dea peste degete şi peste afacerile lor. În asigur că îmi voi face datoria în continuare şi nu îi voi lăsa să cupuşeze în continuare bugetul municipiului Botoşani„, a menţionat Portariuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *