Trei botoşăneni înscrişi pe listele partidului Forţa Civică pentru alegerile europarlamentare

cristian roman daniel botezatu forta civicaTrei candidaţi din Botoşani sunt prezenţi pe listele pentru alegerile europarlamentare ale partidului Forţa Civică. Deputatul Cristian Roman, preşedintele organizaţiei judeţene FC, a menţionat că lista este deschisă chiar de preşedintele partidului Mihai Răzvan Ungureanu, care este originar din Botoşani.

Organizaţia judeţeană a mai propus alţi doi candidaţi, Daniel Botezatu, preşedintele organizaţiei municipale, pe locul 6 pe listă şi Oana Elena Saucă, preşedintele organizaţiei de tineret, pe  locul 26 din 42 de locuri înscrise pe întreaga listă.

like facebook„Dorim să ne adresăm celor dezamăgiţi şi socotim că sunt 60% din cei care ar putea ieşi la vot. Să le spune că acum chiar au pentru ce ieşi la vot. Dorim ca acest electorat să nu mai lase să decidă pentru ei cei care stau cu mâna întinsă la o sticlă de ulei sau băutură. Noi oferim o variantă cât se poate de serioasă la minciuna şi reaua credinţă dovedită până acum de clasa politică”, a afirmat Cristian Roman.

One thought on “Trei botoşăneni înscrişi pe listele partidului Forţa Civică pentru alegerile europarlamentare

  1. Nu o sa ne lăsam dusi din nou in eroare de alți sau alte partide dornice sa pună mana pe putere .vrem tineri care nu au avut treaba cu nici un partid înainte si nu au mai deținut nici o funcție înainte . Pazitiva dragi romani Dnul Cristian Roman sa perindat si la alte partide ce au fost la putere este un mare HOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *