Câinii fără stăpân vor fi ţinuţi în padocuri doar 14 zile. Vezi noul regulament privind gestionarea maidanezilor!

cosmin andrei la padocuriCâinii fără stăpân vor fi ţinuţi în padocuri doar 14 zile, după care vor fi eutanasiaţi dacă bugetul municipalităţii nu va permite întreţinerea acestora. Executivul Primăriei Botoşani a pregătit un proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Botoşani, proiect care va fi supus dezbaterii în şedinţa de Consiliu Local de vineri, 28 martie.

like facebook

Viceprimarul Cosmin Andrei a declarat că şederea animalelor în padocurile municipalităţii poate fi prelungită dacă asociaţiile şi ONG-urile se vor implica în întreţinerea acestora.

Noul regulament prevede  şi un program de vizitare pentru câinii din padocuri, precum şi organizarea periodică de târguri de adopţie a câinilor fără stăpân.

Proprietarii care constată dispariţua câinelui  şi sunt anunţaţi de operatorul specializat că animalul se află în custodia lor, au obligaţia să se prezinet la adăpostul public în vederea revendicării câinelui , în termen de şapte zile de la anunţ. În schimbul acestora, ei vor achita contravaloarea serviciilor de capturare şi a celor ocazionate pe perioada şederii acestora în adăpost.

Persoana care adoptă un câine trebuie să facă dovada  proprietăţii sau posesiei unei suprafeţe de teren care să permită amplasarea unor cusşti, iar persoan acare adoptă mai mult de doi câini din adăpostul public şi îi adăposteşte într-un bloc de locuinţe, va trebui să vină şi cu acordul asociaţiei de proprietari. În cazul în care persoana adoptă doi câini, dar îi adăposteşte într-un alt imobil, altul decât bloc, va trebui să prezinte în momentul adopţiei şi acordul vecinilor.

Câinii comunitari vor putea fi adoptaţi şi de la distanţă, începând cu a opta zi de staţionare la adăpostul public. Ei vor pute fi adoptaţi de persoanefizice şi juridice din tară şi străinătate. Persoanele care adoptă la distanţă câini fără stăpân suportă toate cheltuielile necesare pentru menţinerea câinilor în adăpostul public. Plata cheltuielilor de întreţinere se face în avans pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile. Adopţia la distanţă încetează dacă adoptatirul nu respectă, pentru o perioadă de 14 zile lucrătoare consecutive, obligaţiile asumate prin declaraţia de adopţie.

La această dată, în padocurile municipalităţii sunt 250 de câini comunitari.

One thought on “Câinii fără stăpân vor fi ţinuţi în padocuri doar 14 zile. Vezi noul regulament privind gestionarea maidanezilor!

  1. cainii comunitari aflati la politia rutiera de pe cornisa si de la electrocontact cine si cand ii va strange. ne-am saturat sa ne tot mintiti domnule viceprimar ca s-au strans toti cainii.V eniti noaptea sa vedem daca aveti curajul sa intrati pe jos la politie sau sa treceti prin fata la electorcontact sau pe la fostele depozite visavis de moldopan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *