Locuinţa unui botoşănean, din Fălticeni, spartă de hoţi

politie rutiera iarna (3)Un bărbat de 60 de ani, din municipiul Fălticeni şi unul de 31 de ani, din municipiul Botoşani, fără forme legale în municipiul Fălticeni, au sesizat, vineri, poliția despre faptul că  persoane necunoscute au sustras bunuri din locuinţele lor.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că pe timpul zilei, victimele, vecine de palier, au fost plecate de la domiciliu, una împreună cu familie, iar cealaltă la serviciu, iar la întoarcere au constatat că din locuinţă le-au fost sustrași bani și aparatură electronică.

În timpul cercetărilor, polițiștii au constatat faptul că autorii au sustras bunuri şi din locuinţa unui  tânăr de 19 ani, care locuieşte fără forme legale în acelaşi imobil.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *