Problemele romilor discutate de conducerea Prefecturii

suprefect tocariu romiSubprefectul Sebastian Tocariu, alături de reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Direcţiei de Sănătate au dicutat probleme romilor din trei comune.

like facebookReprezentanţii celor trei instituţii s-au deplasat, miercuri, în Băluşeni, Coşula şi Cristeşti şi au aflat de mediatorii şcolari şi sanitari, primari, medici şi asistenţi comunitari, situaţiile dificile care apar la nivelul comunelor.

Astfel, s-a constatat că la Băluşeni sunt foarte mulţi romi fără asigurare de sănătate, din motiv că au ceva mai mult teren decât limita prevăzută de lege pentru asigurările plătite de stat, dar şi că zona în care se află cea mai mare aglomerare de gospodării ale romilor nu are reţea de apă. Problema apei potabile curente se pune şi în multe dintre şcolile din comunele Băluşeni şi Cristeşti, iar grupurile sanitare sunt de multe ori la distanţă de grădiniţe sau şcoli. Parte din probleme se vor rezolva prin noul proiect de modernizare a sistemului judeţean de alimentare cu apă, însă racordarea şcolilor revine primăriilor.

Dacă la Coşula primăria asigură prin proiecte proprii angajaţi şi voluntari care să îngrijească persoanele vârstnice, oferind hrană şi, în perspectivă, chiar duşuri săptămânale, autorităţile trebuie să găsească soluţii pentru copiii pe care părinţii îi iau de la şcoală în perioadele agricole şi îi duc la muncă în alte judeţe ale ţării

„Aici probabil că cea mai bună soluţie ar fi lăsarea copiilor în grija altor familii, sprijinite la rândul lor de primărie şi mediatorii şcolari şi sanitari. Acei copii sunt exploataţi de multe ori, de aceea Instituţia Prefectului poate contacta autorităţile din judeţele respective pentru protejarea minorilor. Trebuie doar să solicitaţi ajutorul.”, a explicat subprefectul Sebastian Tocariu.

În zona Cristeşti familiile de romi au ajutoare reale în persoanele asistenţilor sanitari, însă fenomenul abandonului şcolar în comunitatea romilor nu poate fi controlat deoarece comuna nu are un mediator şcolar. Misiunile specialiştilor sunt, în plus, îngreunate de faptul că în toată comuna, aflată la doar 15 kilometri de municipiul Botoşani, nu este niciun drum asfaltat. Salvarea, parţială, este aşteptată din partea Consiliului Judeţean, care să asfaltaze drumul judeţean ce leagă Cristeştii de civilizaţie.

„Un exemplu extraordinar îl dă comuna Coşula, unde sunt peste 1000 de etnici romi şi unde, cum spune domnul primar, cei mai frumoşi copii sunt cei din căsătoriile mixte, romi cu români. Etnia romilor are multe puncte forte cu care se poate lăuda şi la noi în judeţ, dar din păcate ies în evidenţă cele negative. Merită lăudaţi copiii olimpici de 10 şi 9,80 chiar din aces an, sau elevii merituoşi de la liceul pedagogic, seminarul teologic sau de la colegiul A.T.Laurian.”, a concluzionat subprefectul Sebastian Tocariu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *