Patru botoşăneni luptă oficial împotriva acţiunilor extremiştilor maghiari

protest prefectura maghiari botosani2Patru persoane au participat, miercuri după-amiază, la un protest de sprijinire a mişcării românilor transilvăneni, de contracarare a activităţilor iredentiste desfăşurate de unii cetăţeni maghiari, pe teritoriul României.

like facebook Acţiunea de protest a fost organizată de Filiala Botoşani a Uniunii Vatra Românească şi a pus accent pe prevederile constituţionale vizând statutul Limbii Române, de unică limbă oficială a Statului Român, precum şi la indivizibilitatea teritorală a României.

Mircea Iordache, preşedintele organizaţiei a menţionat că poate vremea şi lipsa unei mobilizări mai eficiente au făcut ca numărul protestatarilor să fie atât de mic.

Potrivit acestuia acţiunea a avut drept scop sesizarea opiniei publice asupra pericolelor încălcărilor prevederilor constituţionale privind drepturile şi interesele naţionale ale poporului român; susţinerea cu fermitate a statutului Limbii Române de limbă oficială a Statului Român; exprimarea poziţiei Uniunii Vatra Românească, în probleme de interes naţional, prin apeluri şi declaraţii în intervenţii publice.

protest prefectura maghiari botosani1protest prefectura maghiari botosani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *