Gheorghe Sorescu despre sentinţa dată CJ: Suntem în situaţia în care punem într-un mare pericol tot ce înseamnă investiţii

sorescu gheorghe cjHotărârea dată de instanţă în cazul transferului de patrimoniu de la Apa Grup la Nova Apaserv este inoperabilă, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu. El spune că judecătorii nu au înţeles în acest dosar că este vorba de patrimoniu public, iar suma pe care Consiliul Judeţean ar trebui să o plătească drept despăgubire fostului operator de apă, 30 milioane lei, ar lăsa judeţul fără investiţii şi fără apă.

like facebook

 Printr-o decizie irevocabilă, magistraţii au anulat protocolul de predare- primire încheiat între fostul operator de apă Apa Grup şi actualul operator Nova Apaserv.

Acolo nu s-a făcut o tranzacţie şi s-a vândut o sacoşă de mere de la unul la altul, iar ăla nu i-a dat preţul pe sacoşa de mere. Este acelaşi patrimoniu care a trecut de la vechiul operator la noul operator, noul operator a preluat inclusiv toate creditele. Lichidatorul a judecat corect. Vom avea discuţii cu acesta, ca să găsim o soluţie si să lămurim situaţia. Hotărârea este inoperabilă. Suntem în situaţia în care punem într-un mare pericol tot ce înseamnă investiţii. Riscăm la un moment dat să rămânem fără apă”, a spus Sorescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *