Razie la Dorohoi. Poliţiştii au verificat agenţi economici şi maşini în trafic. Vezi de ce!

raziePoliţiştii de investigare a fraudelor – Poliţia municipiul Dorohoi au organizat şi desfăşurat, pe 12 şi 13 martie, o acţiune pe linia  prevenirii și combaterii comerțulul ilicit cu băuturi alcoolice, produse din tutun și alte mărfuri.

Poliţiştii au efectuat verificări în cazul a 13 agenţi economici şi 21 persoane fizice. De asemenea, au fost verificate în trafic, în municipiul Dorohoi, peste 30 de autovehicule.

like facebook

Oamenii legii au constatat 19 fapte de natură contravenţională, valoarea sancţiunilor aplicate însumând peste 12.700 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 970  lei.

Totodată, în cadrul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat o femeie în vârstă de 50 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce deţinea şi comercializa în incinta unei unităţi comerciale situate în Piaţa Plevna din municipiu, mai multe sortimente de țigări cu timbru Ucraina și Republica Moldova, fără a avea documente legale de proveniență și fără a fi autorizată în acest sens.

În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *