Deputatul Şoptică cere scutirea fermierilor de la plata impozitului pe venitul agricol

Costel SopticaDeputatul liberal Costel Şoptică cere scutirea fermierilor de la plata impozitului pe venitul agricol. El a declarat, marţi, în Parlament, că politica fiscală trebuie modificată, iar ţăranii care deţin mai puţin de 30 de hectare de teren să nu plătească impozit.El a făcut o declaraţie politică în numele PNL, pe care v-o prezentăm integral:

like facebookModificările aduse anul trecut Codului Fiscal au dus la introducerea impozitării în masă în agricultură. Partidul Naţional Liberal consideră că toţi românii trebuie să contribuie la buna funcţionare a statului, dar măsurile luate pentru îndeplinirea acestui deziderat trebuie să fie bine aplicate ca să se poată obţine rezultatul scontat.

Statisticile arată marea influenţă pe care agricultura o are asupra Produsului Intern Brut al României. Contribuţia agriculturii la formarea Produsului Intern Brut (PIB) a fost, în 2013, de 5,6% (6,9% în trimestrul IV), iar contribuţia la creşterea PIB a fost de 1,1% (1,7% în T4). Astfel, producţia agricolă bună din vară a făcut ca România să aibă cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. De aceea, deciziile ce se iau în legătură cu acest domeniu influenţează direct dezvoltarea economică a întregii ţări. În acest context, modul de aplicare a impozitării în masă în agricultură devine extrem de important în menţinerea ritmului de dezvoltare înregistrat.

În prezent, Codul fiscal prevede ca aproape toate veniturile obţinute din agricultură să fie impozitate. Limitele de la care se aplică aceste impozite le consider extrem de scăzute, plecând, de exemplu, de la 2 hectare de teren arabil sau 2 vaci. Impozitul aplicat este cel general, de 16%, calculat la o normă de venit stabilită de Ministerul Agriculturii şi cel al Finanţelor Publice. La acest impozit, se mai adaugă contribuţia la Fondul de sănătate, de 5,5%, procent aplicat la aceeaşi normă de venit. În total, agricultorii, persoane fizice, trebuie să plătească 21,5% din valoarea normei de venit.

Partidul Naţional Liberal îşi menţine politica prin care toţi românii să contribuie la dezvoltarea ţării, dar consideră că, pentru atingerea acestui scop, este nevoie de anumite ajustări ale politicilor fiscale.

Producătorii agricoli din România nu şi-au consolidat situaţiile financiare, astfel că impozitarea în masă introdusă nu poate conduce la rezultatele urmărite. Politicile agricole pe care le susţin vizează tocmai crearea unei clase de mijloc solide, care să constituie baza agriculturii româneşti.

Propunerea mea de ajustare a politicilor fiscale se referă la renunţarea impozitării micilor fermieri.

Măsura ar fi complementară cu decizia autorităţilor de a promova un sistem de subvenţionare, care să susţină tocmai aceste ferme mici. În exerciţiul bugetar comunitar 2014-2020, fermierii care deţin între 5 şi 30 de hectare vor primi, din 2015, un sprijin mai mare pe suprafaţă prin introducerea plăţii redistributive.

Scutirea de impozit pe venitul agricol pe care o susţin se referă tocmai la această categorie de lucrători în agricultură. Măsura o consider binevenită pentru toţi ţăranii care deţin suprafeţe mici de teren şi animale puţine, pentru fermele familiale şi toate formele asociative. În acest fel se creează condiţii pentru dezvoltarea activităţilor agricole pe baze economice solide.

Nu trebuie uitată şi dimensiunea socială a impozitării. Ţăranii care au mai puţin de 5 hectare de teren, de exemplu, sunt destul de afectaţi de plata acestui impozit, pentru că veniturile pe care le obţin sunt extrem de mici. O taxă în plus ar greva şi mai mult neputinţa lor.

De aceea, consider că cea mai bună soluţie ar fi ca agricultorii care deţin până la 30 ha de teren să nu plătească impozit, ca o susţinere pentru crearea condiţiilor de formare şi consolidare a clasei de mijloc în agricultură.

Partidul Naţional Liberal este consecvent doctrinei sale şi susţine politicile care conduc la dezvoltare economică pe baze solide. Legile economiei de piaţă au arătat de atâtea ori că diminuarea fiscalităţii are ca efect creşterea încasărilor bugetare. La fel şi scutirea de impozitul pe venitul agricol; acest lucru va crea premisele ca bugetul de stat să–şi sporească încasările ca urmare a dezvoltării agricultorilor.

Personal, reprezint un colegiu din judeţul Botoşani, care are un aport important în domeniul agriculturii, având în vedere că deţine unele dintre cele mai mari efective de animale din ţară. Cunosc situaţia fermierilor din Botoşani şi tocmai de aceea consider oportună o astfel de măsură.

Scutirea de la plata impozitului pe venitul agricol pentru micii fermieri va face obiectul unei iniţiative legislative a Partidului Naţional Liberal.

One thought on “Deputatul Şoptică cere scutirea fermierilor de la plata impozitului pe venitul agricol

  1. SI DE UNDE O SA MAI IEI DEGEABA BANI PTR ASA ZISA DESZAPEZIRE LA DARABANI DACA UN FRAIER CA TAICATAU NU O SA DEA BANI LA STAT?SE AUDE CA AI LUAT DEJA 12,8 MILIARDE HAI???????????
    ????????????????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *