Florin Acsinte: Meciul cu Timişoara va fi mai greu decât cel cu Braşov

florin acsinte fc botosaniFundaşul stânga al FC  Botoşani trage un semnal de alarmă înaintea meciului cu ACS Poli Timişoara. Florin Acsinte a menţionat că un rezultat negativ înregistrat, sâmbătă, ar duce echipa din nou în subsolul clasamentului.

„Am luat o gură de oxigen mare prin victoria cu Braşovul, însă cele trei puncte trebuie să fie urmate de încă trei cu Timişoara. Dacă cu Timişoara înregistrăm un rezultat negativ, ne ducem din  nou în subsolul clasamentului, ceea ce nu ne dorim. Nu este un meci uşor. E adevărat că am scăpat de acea presiune care era înaintea jocului cu Braşovul, pentru că acel meci venea după o serie de 11 jocuri fără victorie pentru noi, dar cu Timişoara veţi vedea că nu ne va fi deloc uşor. Eu cred că va fi chiar un meci mai greu. Ca şi încredere şi moral stăm mult mai bine şi trebuie să arătăm asta şi pe teren. Ei au o echipă bună, au experienţă dar noi încercăm să ne motivăm mai tare decât la meciul cu Braşov şi să dăm totul pe teren pentru a câştiga cele trei puncte puse în joc”, a conchis Acsinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *