Interviu! Ovi Cernăuțeanu: „Sper şi cred că vom aduce trofeul Eurovision în România”

IMG_7697Ovi Cernăuţeanu a susţinut, duminică seară, pe scena Festivalului Mărţişor Dorohoian, un recital după care ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre planurile sale cu privire la piesa „Miracle” recent câştigătoare la selecţia naţională Eurovision, dar şi despre vizita sa la Botoşani, oraşul său natal. Cu această ocazie, Ovi i-a urat mamei sale care duminică a împlinit 60 de ani la mulţi ani.

like facebookÎncă o paticipare la Eurovision cu Paula Seling şi Ovi, de data aceasta cu „Miracle” și nu cu „Playing with fire”. A fost sau nu un miracol sâmbătă seara sau v-ați așteptat?

Ovi Cernăuţeanu: Orice performanță este un miracol mai ales când iese bine. Nu ne așteptam, am fost foarte siguri de ce am vrut să punem noi în scenă și din fericire a ieșit așa cum ne-am dorit. Putem spune că primul miracol s-a întâmplat, am câștigat finala de anul acesta, este pentru prima dată când un artist câștiga pentru a doua oara în țara noastră acest concurs. E o mândrie, o bucurie și sperăm ca miracolul cel mare să se întâmple în mai la Copenhaga.

Și totuși ați fost favoriți…

O.C: Am fost favoriți, probabil și pentru performanța din 2010

La public însă altă piesă a fost votată, cum comentezi?

O.C: N-am ce să comentez pentru că pe undeva Vaida a fost cu un pas înaintea tuturor datorită și emisiunii pe care o prezintă și, firește, a atras mai mulți fani. Nu știu cât de bine a fost promovat evenimentul Eurovision de TVR, dar nu mai contează acum. Noi am fost aleși, suntem în finală…

Ce așteptări aveți de la concursul din Danemarca?
O.C: Trebuie să ne autodepășim, am avut acea performanță cu locul III, și nu mergem la Copenhaga să ne plimbăm, așa încât sper și cred să aducem trofeul Eurovision pentru prima oară în România.

Care a fost prima persoană care te-a felicitat pentru această reușită?

O.C: Cred că au fost părinții mei și soția mea care au fost cu mine la Brașov și s-au urcat pe scenă și m-au felicitat.

Cât timp stai la Botoșani?

O.C: Voi sta 3-4 zile în oraș pentru că mama mea a împlinit astăzi (2 martie -n.n) 60 de ani și vreau să-i transmit la mulți ani și e un prilej aparte, pe lângă faptul că am fost invitat să concertez în acest festival de la care eu am plecat când eram mic și are o conotație dublă vizita la Botoșani, festivalul și aniversarea mamei mele.

În ce stadiu mai e proiectul tău privind acel festival pe care vroiai să-l propui Consiliului Județean?

O.C: Suntem într-un stadiu destul de avansat, pentru că proiectul e gândit deja de anul trecut. Aș vrea să încerc ceva frumos pentru județul Botoșani, pentru că e păcat, eu sunt aici născut, sunt mândru de orașul acesta, e un oraș cultural și as vrea să creez un schimb frumos între Norvegia și România și sperăm ca anul viitor sau chiar și anul acesta să se întâmple.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *