Vezi ce a decis instanţa în cazul a trei botoşăneni acuzaţi de trafic de droguri

droguriUn tânăr de 26 de ani din municipiul Suceava a scăpat de închisoare, dar şi de o serie de interdicţii care i-au fost impuse de procuror şi apoi menţinute de magistraţii de la Tribunal.

Bogdan Ostrovan este judecat pentru trafic de droguri de mare risc, iar iniţial a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare. Nemulţumit, suceveanul a atacat soluţia cu apel, iar ieri pedeapsa sa a fost menţinută, dar interdicţia de a părăsi ţara i-a fost ridicată. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Suceava nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acelaşi dosar, a fost judecat şi Răzvan Ţucă, de 23 de ani, din Săveni-Botoşani, individul care i-a livrat heroina lui Bogdan Ostrovan. Pedeapsa de la Tribunalul Suceava, de 4 ani de închisoare cu executare, a fost menţinută şi la Curtea de Apel Suceava în conformitate cu noile reglementări din Codul de Procedură Penală.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi un alt tânăr din Săveni, Constantin Cazacu, de 20 de ani. Acesta  a rămas cu trei ani de închisoare, decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava fiind aceea ca pedeapsa să fie cu suspendare sub supraveghere. Un al patrulea individ implicat în acest caz, Costel Murariu, de 25 de ani, tot din Săveni, va fi judecat separat.

Afacerea „heroina”

Potrivit anchetatorilor, drogurile au fost aduse din Franţa de către Răzvan Ţucă, care susţine că le-a primit de la un cetăţean arab, în contul unei datorii.

În total, ar fi adus în ţară 130 de grame de heroină, pe care le-a ascuns în şosete, într-o pereche de cizme.

like facebook

 Pentru că vroia să scape repede de stupefiante, Ţucă i-a cooptat în afacere pe ceilalţi doi botoşăneni, iar unul dintre posibilii clienţi pe care i-au găsit a fost suceveanul Ostrovan.

Acestuia din urmă i-au vândut în primă fază 49 de grame, însă la scurt timp, tânărul din municipiul Suceava a fost săltat de ofiţerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava.

Bogdan Ostrovan a acceptat să coopereze cu oamenii legii şi a aranjat o nouă întâlnire cu dealerii din Botoşani, de data aceasta la o benzinărie de la ieşirea din Suceava spre Fălticeni, unde au mai tranzacţionat alte aproape 70 de grame de heroină. S-a întâmplat pe 24 mai 2013, însă afacerea s-a dovedit falimentară, fiind stopată de ofiţerii Antidrog, care i-au prins în flagrant pe suspecţi.

Sursa:  Monitorul de Suceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *