Botoşăneanul Ovi Cernăuţeanu şi Paula Seling, acuzaţi de plagiat

paula si oviNici nu s-au terminat bine selecţiile pentru Eurovision că deja a început scandalul. Mulţi artişti contestă alegerile făcute, spunând că ediţia din acest an este una dintre cele mai slabe.
like facebook
Selecţia naţională pentru Eurovisionul din acest an a stârnit deja zeci de discuţii aprinse, scrie cancan.ro. Mulţi artişti s-au ridicat spunând că selecţia nu a fost făcută bine, iar alţii vor chiar să conteste decizia juriului.

ASCULTA AICI PIESA LUI OVI CERNAUTEANU!

Anthony Icuagu care a intrat şi el în luptă, ne-a spus că nu are ce vota anul ăsta la Eurovision.

„Cea mai bună piesă din concurs este clar cea a Paulei Seling şi a lui Ovi, deşi seamană extrem de mult cu Demi Lovato-Neon Lights”.

ASCULTA AICI PIESA LUI DEMI LOVATO!

„Tema din orchestraţie e la fel, dar nu şi linia melodică. Acum, că s-au inspirat din tema celeilalte piese, poate fi posibil, sau poate fi coincidenţă de inspiraţie, aşa cum a fost la piesa lui Moga (n.r. – piesa „Dracula, my love”, cu care compozitorul Marius Moga a participat în 2006 la finala Eurovision). Atunci a fost un mare scandal şi de fapt nu s-a rezolvat nimic. Repet, tema e cam la fel, dar linia lor melodică e diferită. Orchestraţia asta se poartă la multe piese de club, la tema din orchestraţie mă refer!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *