Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, iar la audieri au spus că le mai trebuie timp pentru a povesti fiind prea beţi

masina jandarmiO altercaţie dintre doi bărbaţi, petrecută marţi noapte pe strada Mihai Kogălniceanu din municipiul Botoşani, a fost aplanată de jandarmi.

Cei doi au fost observaţi de o patrulă a angajaţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, în timp ce se băteau lângă un taxi.

like facebookÎn urma loviturilor primite unul dintre bărbaţi, în vâstă de 32 de ani, a căzut inconştient. Jandarmii au chemat salvarea, însă după ce şi-a revenit a refuzat transportul la spital.

Cel lovit mai tare le-a spus jandarmilor că nu mai ştie ce s-a întâmplat, doar că s-a trezit înconjurat de jandarmi , apoi a venit ambulanţa, iar când se va trezi din băutură le va spune ce a păţit şi cu cine s-a bătut.

De celalată parte, agresorul, de 29 de ani, susţinea că nu a făcut altceva decât să se apere.

 „Lucrătorii Jandarmeriei Botoşani au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, pentru soluţionare”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

One thought on “Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, iar la audieri au spus că le mai trebuie timp pentru a povesti fiind prea beţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *