Arest la domiciliu după o mită de un milion de euro

Mariana si Lipan Secu foto Facebook
Mariana si Lipan Secu foto Facebook

Soţii Mariana şi Lipan Secu schimbă regimul de detenţie din arestare prevenetivă în arestare la domiciliu.

Decizia a fost dată, vineri, de judecătorii Tribunalului Botoşani la primul termen al dosarului în care cei doi sunt acuzaţi de luare de mită. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Suceava.

like facebookDosarul a pornit în urma unui denunţ, al unui fost partener de afaceri a acelor doi, pentru luare de mită. Cei doi soţi sunt acuzaţi că au primit mită un milion de euro, plus un sejur în Grand Canaria şi un automobil pentru achiztiţia unor suprafeţe de pădure la preţuri mai mari decât cele reale.

https://botosaninews.ro/178063/general/top-stiri/sotii-botosaneni-din-dosarul-mitei-de-la-harvard-prezentati-in-fata-judecatorilor-botosani/

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2006, inculpatul Lipan Secu Dragoș, în calitatea sa de reprezentant al societății comerciale S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, jud. Brașov, societate care avea ca obiect de activitate achiziția de terenuri forestiere pe teritoriul României i-ar fi creat unui colabotor,  Eler Csaba Robert, convingerea că este singura persoană din România, care poate decide în numele societății comerciale sus-menționate, ce cumpără, cât cumpără, prețul la care cumpără și de la cine cumpără.
În cursul anului 2006,  denunţătorul Eler Csaba Robert,  ar fi intermediat cumpărarea, de către societatea comercială S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, Brașov, reprezentată de inculpatul Lipan Secu Dragoș, a mai multor suprafețe de terenuri forestiere, denunțătorul acționând ca reprezentant al vânzătorilor respectivelor suprafețe de terenuri forestiere.

În cursul lunii iunie 2007, inculpatul ar fi condiționat achiziția de terenuri forestiere de la denunțători, în numele societății comerciale S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, jud. Brașov, de primirea contravalorii unui sejur în Insulele Gran Canaria, pentru el și pentru Lipan Secu Mariana. La data de 01.08.2007, denunțătorul a cumpărat, cu suma de 26.818 lei, un pachet turistic pentru destinația Insulele Gran Canaria, pentru cei doi inculpați și pentru cei doi denunțători.
Luând cunoștință de faptul că denunțătorii intenționau să achiziționeze mai multe suprafețe de terenuri forestiere, pe care să le vândă ulterior către societatea comercială S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, jud. Brașov, în calitatea sa de reprezentant legal al societății, inculpatul Lipan Secu Dragoș s-a angajat să cumpere respectivele terenuri forestiere de la denunțători, condiționând încheierea contractelor de vânzare cumpărare de primirea unui procent din profit.
Ulterior, înainte de a se demara achiziția de terenuri forestiere în numele S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, jud. Brașov, în data de 22.01.2008, inculpatul a pretins de la denunțători, cu titlu de avans, suma de 1.650.000 lei și, prin intermediul soție sale Lipan Secu Mariana, a primit această sumă, în scopul mai sus menționat. În aceeași zi, pentru a disimula fapta de corupție, la inițiativa inculpatului, a fost semnat și autentificat un contract de donație mobiliară, conform căruia denunțătorul a „donat” suma de 1.650.000 lei inculpatei Lipan Secu Mariana.
Ca urmare, în perioada februarie – iunie 2008, societatea comercială S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, jud. Brașov, reprezentată legal de Lipan Secu Dragoș, a încheiat 9 contracte de vânzare/cumpărare cu denunțătorii, pentru suprafața totală de 2.253,92 hectare terenuri forestiere, în schimbul sumei totale de 23.662.767 lei (echivalentul sumei de 6.360.958,87 euro la acea dată).
Respectivele suprafețe de terenuri forestiere fuseseră inițial achiziționate de către denunțători, în perioada ianuarie – iunie 2008, cu suma totală de 17.035.112 lei. Un calcul sumar arată că, în urma tranzacțiilor sus-menționate, denunțătorii au obținut un profit de aproximativ 6.583.543 lei.
În cursul lunii octombrie 2008, având la dispoziție toate documentele, inculpatul Lipan Secu Dragoș a refăcut calculul profitului realizat de către denunțători, prin tranzacționarea terenurilor forestiere sus-menționate, stabilind că mai trebuie să-i fie virată suma de 1.600.000 lei, în baza înțelegerii prealabile avute cu denunțătorul, conform căreia i-ar fi revenit cel puțin 30% din profitul realizat de denunțători.

Astfel, la data de 10.10.2008, Lipan Secu Dragoș a mai primit, prin intermediul soției sale, suma de 1.600.000 lei , fiind semnat și autentificat un contractul de donație mobiliară, conform căruia denunțătorul a „donat” suma de 1.650.000 lei către inculpata Lipan Secu Mariana, pentru a disimula fapta.
Totodată, în data de 15.10.2008, inculpatul Lipan Secu Dragoș a pretins și a primit de la același denunțător, cu titlu de mită, suma de 1.200.000 lei, pentru ca, în viitor, în numele societății comerciale S.C. Scolopax S.R.L. Bran – Sohodol, jud. Brașov, să mai achiziționeze de la acesta diverse suprafețe de terenuri forestiere, în condițiile unui procent din câștigurile realizate.
Pentru disimularea primirii de către inculpatul Lipan Secu Dragoș a sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de mită, la inițiativa acestuia, a fost încheiat contractul de donație mobiliară din data de 15.10.2008, în aceeași zi în care s-au și virat banii in contul lui Lipan Secu Mariana.
În același context, în vara anului 2008, inculpatul Lipan Secu Dragoș a pretins și ulterior a primit de la denunțător un autoturism marca Chrysler Sebring. Primirea autoturismului a fost disimulata printr-un contract de vânzare cumpărare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *