Proiect de aproape trei milioane de euro finalizat de autorităţile judeţene

drumul Cristinesti -Racovat, dupa incheierea lucrarilor de modernizare
drumul Cristinesti -Racovat, dupa incheierea lucrarilor de modernizare

Consiliul Judeţean în parteneriat cu Consiliul Raional Herţa şi în asociere cu primăriile Cristineşti şi Pomârla, au încheiat oficial, joi, un proiect de 2,98 milioane de euro privind infrastructura rutieră.

Proiectul a fost demarat în luna martie 2012 şi a constat în modernizarea drumului judeţean Cristienşti-Baranca-Fundu Herţii-Racovăţ, pe o lungime de 9,96 kilometri. Conducerea CJ a menţionat că investiţia va avea o importanţă mai mare după ce vor fi finalizate şi lucrările de modernizare a vămii Racovăţ.

like facebook” Investiţia la punctul vamal Racovăţ este complementară celei din infrastructură rutieră realizată prin actualul proiect şi va avea un impact direct adupra dezvoltării economice durabile a zonei de frontieră. Odată cu finalizarea investiţiei de la vama Racovăţ vor fi evidente efectele acestui proiect, care sunt strategice, determinând dezvoltarea schimburilor economice şi comerciale dintre cele două zone de frontieră, timp redus de transport, siguranţă pentru călători şi agenţi economici”, se arată într-un comunicat al CJ.

2 thoughts on “Proiect de aproape trei milioane de euro finalizat de autorităţile judeţene

  1. Pentru 9 km de strada cu toate cele aferente 2.8 milioane de euro :)) o lovitura mare si buna pentru buzunarul politicienilor „saraci”, ah am uitat ca au nevoie de banuti pentru campania electrorala, scarbele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *