Consiliul Judeţean solicită Primăriei Botoşani să îşi asume public facturile pentru încălzirea părţilor comune

caloriferConducerea Consiliului Județean Botoșani solicită public Executivului Primăriei Municipiului să își asume toate acțiunile pe care societatea din subordine, SC Modern Calor, le îndreaptă către botoșăneni. Este vorba despre acțiunile de recuperare a unor resurse financiare pentru plata căldurii furnizate de țevile comune din apartamente, sau de plată a unor facturi emise în condițiile în care unii dintre botoșăneni și-au izolat termic țevile sau le-au tăiat cu acordul societății de termoficare, deoarece și-au montat centrală termică de apartament.

Cerem reprezentanților SC Modern Calor, respectiv a Primăriei Municipiului Botoșani o informare corectă a cetățenilor vizavi de instituția care solicită plata facturilor emise pentru agentul termic, inclusiv pentru botoșănenii care dețin centrală de apartament.

Mai mulți botoșăneni( printre care Cojocariu Vasile, Bozi Victor) s-au prezentat în audiență la președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu, precizând că, în momentul în care au cerut informații Departamentului de relații cu publicul al SC Modern Calor, societate în subordinea Primăriei, acestora li s-a comunicat faptul că încasarea respectivelor facturi a fost dispusă de către conducerea CJ, lucru total eronat.

like facebook

Rugăm conducerea Primăriei Municipiului Botoșani, respectiv a SC Modern Calor, să nu dezinformeze cetățenii și să își asume orice măsură de taxare sau recuperare a unor sume de bani de la botoșăneni.

Precizăm că SC Modern Calor nu se află în subordinea Consiliului Județean Botoșani, drept urmare, conducerea Consiliului Județean nu se poate îndrepta din punct de vedere legal în niciun fel către botoșăneni pentru a-i soma la plată.

Sursa: comunicat presă

One thought on “Consiliul Judeţean solicită Primăriei Botoşani să îşi asume public facturile pentru încălzirea părţilor comune

  1. Daca informatiile au plecat din Modern Calor, de la biroul marketing, acestia trebuie sa raspunda, penal chiar!!!
    Au salatii de 3000 lei (unul e sef de cabinet la deputatul ROMAN – FORTA CIVICA, alta este fosta dra POCLID senior si actuala lui fotograful tehnic), deci Diaconu daca a orchestrat asta, cat primarul este plecat, a facut-o in complicitate cu PNL -TURCANU, ROMAN-FORTA CIVICA si PDL -Diaconu, pt. a lovi in primar si directorul modern calor!!!
    Cine nu crede, sa intrebe la relatii cu publicul de la Modern Calor!!
    Niste actuali si viitori penali!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *