Consiliul Judeţean are litigii de peste 100 miliarde lei

Consiliul Judetean Botosani sediuConsiliul Judeţean are pe rol nu mai puţin de nouă litigii, în marea majoritate pe corecţii financiare, cu impact asupra situaţiei financiare a judeţului. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, litigiile depăşesc 100 miliarde lei vechi (10 milioane de lei noi) şi au fost intentate Ministerului Dezvoltării şi Ministerului Mediului, în cazul corecţiilor financiare, însă, pe rolul instanţei se mai află şi procesul de 71 milioane lei de la fosta Apa Grup.

Pe modernizarea DJ Mihălăşeni există o corecţie financiară de 2,5 milioane lei, iar pe modernizarea DJ Lozna-Dersca-Mihăileni o corecţie de peste 1 milion lei.

like facebook Un debit de peste 56.000 lei  există, de asemenea, pe proiectul privind amenajarea unităţii medico sociale din Mihăileni, iar pe proiectul privind sistemul integrat al deşeurilor corecţia este de peste 5,8 milioane lei. Pe acelaşi proiect, există corecţii financiare aplicate şi pe consultanţă pentru UIP, pe auditarea financiară a proiectului, dar şi pe furnizare de vehicule pentru transportul deşeurilor, cu o valoare totală de peste 1,1 milioane lei.

Dacă le adunăm pe toate depăşesc 1000 miliarde lei. Nu eset atât de simplu pentru o instituţie care acum care trebuie să achite 24 miliarde lei pe corecţii financiare şi nu avem aceşti bănuţi. Mă gândesc cum să-i găsesc. Niciun necaz de aici nu este din timpul mandatului meu„, a spus preşedintele CJ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *