FCM Dorohoi va juca un amical cu Ceahlăul Piatra Neamţ

FCM DorohoiFCM Dorohoi va sustine trei jocuri amicale până la reluarea campionatului, acestea fiind singurele pe care trupa pregătită de Vespazian Colban le va susţine până la debutul campionatului, potrivit paginei oficiale de Facebook a echipei dorohoiene.

Am fost în discuţii pentru un amical la finalul stagiului de pregătire de la Câmpulung Moldovenesc, însă starea precară a terenului de aici nu ne permite să jucăm”, a declarat Vespazian Colban, antrenorul principal al FCM Dorohoi.

Liderul seriei I a Ligii a III-a va susţine primul amical din această iarnă pe 18 februarie la Piatra Neamţ cu formaţia de primă ligă Ceahlăul, pentru ca pe 20 februarie, dorohoienii să-şi măsare forţele la Bacău cu colega de serie, Aerostar.

like facebookUltimul amical al trupei lui Colban din această iarnă va avea loc la Câmpulung Moldovenesc pe 22 februaire contra celor de la Rapid CFR Suceava, formaţie care se află pe locul 11 în seria I a ligii secunde.

„Cred că trei jocuri ne sunt suficiente să vedem la ce nivel ne aflăm înaintea reluării campionatului. Sunt mulţumit de felul în care băieţii mei se pregătesc în această perioadă. Pentru toţi, această perioadă a pregătirii este şi cea mai grea, ea fiind dedicată 100% acumulărilor fizice. Le este greu acum însă le va fi uşor în campionat”, a afirmat Colban.

One thought on “FCM Dorohoi va juca un amical cu Ceahlăul Piatra Neamţ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *