Botoşaniul, principala poartă de intrare a imigraţilor în România

imigranti pasaportBotoşaniul pare să fie principala poartă de intrare a imigranţilor în România, prin zona de Nord- Est, relevă un raport întocmit de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Potrivit acestuia, pe linia migraţiei ilegale au fost înregistrate, în 2013, 82 de evenimente, în care au fost implicate  137 persoane.

„Din analiza situaţiei operative putem afirma faptul că aceste evenimente au fost înregistrate preponderent în partea de nord a zonei de competenţă a I.T.P.F. Iaşi, respectiv judeţul Botoşani„, se arată în raport.

like facebookUnul dintre cazurile în care au fost implicaţi mai mulţi transfugi a fost înregistrat pe 11 mai 2013. Atunci, un poliţist de frontieră din cadrul SPF Dorohoi, aflat în timpul liber, a obţinut o informaţie despre faptul că în faţa şcolii din localitatea Poiana, judeţul Botoşani, se află un grup de cinci persoane care aveau asupra lor bagaje tip rucsac şi vorbeau cu accent slav.

Imediat la faţa locului s-au deplasat poliţişti de frontieră din cadrul aceluiaşi sector, care au depistat şi reţinut patru bărbaţi şi o femeie, care nu deţineau documente de identitate asupra lor, motiv pentru care au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei cinci sunt cetăţeni din Georgia, cu vârste cuprinse între 30 şi 41 de ani, care au trecut ilegal frontiera de stat dintre Ucraina şi România, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei pentru a-şi găsi un loc de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *