Eugen Turcanu, directorul DSPSA: Cositoarele luate de primarul Portariuc au fost de calitate îndoielnică şi s-au stricat

eugen turcanu 1Directorul Directiei de Servicii Publice Sport si Agrement raspunde acuzatiilor primarului Ovidiu Portariuc cu privire la nemultumirea legata de modul de indeplinire a atributiilor privind intretinerea spatiilor verzi. Potrivit acestuia, la sfârşitul lunii martie 2013, Municipiul Botoşani prin Direcţia Edilitare coordonată de viceprimarul Cosmin-Ionuţ Andrei, a demarat procedura de atribuire a contractului „Cosire, tundere şi greblare a spaţiilor verzi din municipiul Botoşani unei firme specializate.

like facebook„Deoarece până la începutul lunii mai 2013 s-a tergiversat luarea unei hotărâri cu privire la firma care să gestioneze operaţia de cosire, tundere şi greblare a spaţiilor verzi de pe raza municipiului Botoşani, iar buruianul invada oraşul, D.S.P.S.A. a primit telefonic, pe data de 7 mai 2013, de la Direcţia Edilitare din cadrul Municipiului Botoşani, aflată în subordinea domnului Cosmin-Ionuţ Andrei, solicitarea de a demara operaţia de cosire.  La aceeaşi dată, în urma referatului întocmit de şeful Serviciului amenajări spaţii verzi din cadrul D.S.P.S.A. s-au achiziţionat cu factura nr. 9777, trei motocositori profesionale. În consecinţă, din data de 8 mai 2013, Serviciul amenajări spaţii verzi din cadrul D.S.P.S.A., prin angajaţii săi, s-a mobilizat imediat începând această acţiune şi stabilind un grafic de lucrări pe locaţii.  Ulterior, nemaifiind semnat nici un contract cu o firmă specializată deoarece s-au depus contestaţii la adjudecarea licitaţiei,  operaţia de cosire, tundere şi greblare a spaţiilor verzi de pe raza municipiului Botoşani a efectuat-o echipa Spaţii verzi din cadrul D.S.P.S.A, luându-se hotărârea de a se mai achiziţiona încă trei motocositori profesionale. Menţionez că lucrările de cosire, tundere şi greblare nu au fost prevăzute în planul de acţiuni al echipei Spaţii verzi din cadrul D.S.P.S.A. pe anul 2013 şi nici cheltuielile aferente acestor lucrări nu au fost prinse în buget.  Referitor la cele trei aparate de tuns iarba pe care, după cum singur spune domnul Primar „le-am cumpărat cu bani de acasă, pe care am plătit în jur de 2000 de lei”, şi pe care le-a dat în folosinţă Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, fiind de provenienţă chinezească de o calitate îndoielnică, s-au defectat în mai puţin de două săptămâni„, se precizeaza in comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *